UE se mobilizeză: începe lupta împotriva terorismului

UE se mobilizeză: începe lupta împotriva terorismului

Julian King, comisarul european pentru securitate, a anunţat, miercuri, noi măsuri menite să combată atacurile efectuate de aşa-zişii ”lupi singuratici”, după ce mai multe astfel de atacuri au avut loc pe teritoriul Uniunii Europene, relatează The Associated Press.

King a precizat că noile măsuri sînt menite să îi impiedice pe extremişti să comită atacuri în zonele aglomerate, dînd exemplul indivizilor care intrau cu diverse vehicule în pietonii aflaţi în marile oraşe europene.

Potrivit comisarului european pentru securitate, după aplicarea noilor măsuri, oamenii care vor participa la concerte sau evenimente sportive vor fi mai în siguranţă. Printre noile măsuri se numără alocarea unor fonduri adiţionale pentru îmbunătăţirea cooperării dintre Poliţie şi serviciile de securitate private, aceştia urmînd să desfăşoare antrenamente şi exerciţii comune.

”Teroriştii nu stau pe loc. Ei se schimbă şi îşi adaptează metodele. Trebuie să fim pregătiţi să ne adaptăm răspunsul”, a declarat King.

Comisia Europeană intenţionează să ajute Poliţia în investigaţiile incidentelor teroriste şi vrea să impună noi restricţii pentru a îngreuna misiunea extremiştilor de a pune mîna pe materiale explozibile.

În urmă cu o lună, King a avertizat asupra fluxurilor de finanţare a celulelor teroriste.

"Există un risc real de un nou aflux de finanţare pentru terorism. Trebuie să fim conştienţi de acest lucru şi să lucrăm împreună pentru a vedea ce putem face", a declarat comisarul european.

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load