Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Moldova are nevoie de un parteneriat strategic cu Ucraina – experți

17 oct. 2017,, 12:39   Politică
2827 4

În ciuda intensificării contactelor dintre premierul Ucrainei și cel al Republicii Moldova în ultima perioadă, relația moldo-ucraineană este marcată de anumite dificultăți, susțin experții Asociației pentru Politică Externă (APE), citați de NOI.md.

Potrivit lor, este necesar un parteneriat strategic mult mai avansat cu Ucraina, precum și valorificarea posibilităților existente de cooperare, pentru a transforma regiunea în una puternică. În opinia reprezentanților APE, o problemă actuală în relația moldo-ucraineană rămîne și faptul că pînă în prezent nu există o platformă de cooperare între președinții celor două state – Igor Dodon și Petro Poroșenko.

„În ciuda faptului că s-au intensificat contactele premierilor, trebuie să remarcăm că președinții celor două state nu cooperează, iar acest lucru, de asemenea, se răsfrînge negativ asupra relației bilaterale și încurajează tendințele de neîncredere, adîncește neînțelegerile pe diferite sectoare. Incidentul recent dintre președinte și premier ce ține de participarea militarilor moldoveni la exerciții în Ucraina, de asemenea, a dus la aprofundarea îngrijorărilor Ucrainei că Moldova se află în zona de influență a Kremlinului”, a explicat Natalia Stercul, șefa Departamentului studii estice – Ucraina și Federația Rusă din cadrul APE.

Referindu-se la noua lege a educației din Ucraina și implicațiile acestui proiect asupra Republicii Moldova, experții au opinat că părțile trebuie să găsească o modalitate de depășire a acestei probleme.

„Unica explicație care ar putea să o aducă Ucraina este faptul că țara se află într-o stare de război și orice inițiativă care vine din partea autorităților decurge din această stare. În același timp nu s-a ținut cont de acele documente la nivel european privind drepturile minorităților, dar sigur este nevoie de revizuit această lege, astfel încît să se țină cont de minoritățile etnice din regiune”, a punctat Victoria Bucătaru, directoarea executivă a APE.


Reprezentanții Asociației și-au exprimat convingerea că autoritățile de la Chișinău trebuie să acorde o atenție sporită relațiilor cu statele vecine – Ucraina și România.

„Cu Ucraina, care, vrem sau nu vrem, ne asigură securitatea regională, fiind un stîlp al securității, și cu România, care este primul aliat al Republicii Moldova în ceea ce ține de dezvoltarea economică și a statalității”, a adăugat Bucătaru.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?