X 
Transnistria stiri: 1405
Eurovision stiri: 504

Sandu, atenționată asupra consecințelor unui denunț fals

12 oct. 2017,, 11:30   Politică
4291 13

Președinta Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, a fost invitată astăzi la Procuratura Generală, pentru a fi audiată pe marginea denunțului depus împotriva lui Vlad Plahotniuc, notează NOI.md.

Sandu a declarat că procurorii au informat-o despre răspunderea penală pe care o poartă în cazul unui denunț fals.

„Procurorul m-a invitat să-mi aducă la cunoștință prevederile articolului 311 din Codul penal, despre răspunderea penală în cazul unui denunț fals. În același context, am fost invitată mîine la următoarea ședință în calitate de martor. Mîine sînt invitată pentru a discuta pe cazul acestui denunț”, a punctat Sandu.

Menționăm că în luna septembrie Maia Sandu a depus la Procuratura Generală un denunț împotriva liderului PDM, Vlad Plahotniuc, acuzîndu-l de uzurparea puterii de stat. De cealaltă parte, reprezentanții PD au calificat învinuirile aduse drept fantezii.

Conform Codului penal al Republicii Moldova, denunţarea falsă cu bună ştiinţă în scopul de a-l învinui pe cineva de săvîrşirea unei infracţiuni, făcută unui organ sau unei persoane cu funcţie de răspundere, se pedepseşte cu amendă în mărime de pînă la 650 de unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la 2 ani.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?