Două bombardiere americane au survolat Peninsula Coreeană

Două bombardiere americane au survolat Peninsula Coreeană

Șase avioane militare, între care două bombardiere grele ale Statelor Unite, au survolat marți Peninsula Coreeană, efectuând o simulare de tragere, în cel mai recent exercițiu de forță față de Coreea de Nord, transmite Agerpres.

 

Forțele Aeriene din Pacific ale SUA (PACAF) au precizat că două bombardiere strategice B-1B au zburat deasupra apelor din largul coastei de est a peninsulei. Acestora li s-au alăturat două avioane de luptă F-15K ale Coreei de Sud și alte două avioane F-15 ale Japoniei.

"A zbura și a ne antrena pe timp de noapte cu aliații noștri, de o manieră sigură și eficientă, reprezintă o importantă capacitate comună a SUA, Japoniei și Coreei de Sud, îmbunătățind abilitatea tactică a aviatorilor fiecărei națiuni", a spus Patrick Applegate, de la Centrul de Operațiuni Aeriene 613 al SUA.

"Aceasta este o demonstrație clară a capacității noastre de a realiza operațiuni fără întrerupere cu toți aliații noștri, în orice moment și în orice loc", a adăugat acesta.

Phenianul a marcat 72 de ani de la fondarea Partidului Muncitorilor din Republica Populară Democrată Coreeană (Coreea de Nord) și nu a răspuns la exercițiile militare.

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost informat de echipa sa de securitate națională asupra "unei serii de opțiuni" de răspuns la amenințările Coreei de Nord, în fața unei eventuale agresiuni.

După cum a informat într-un comunicat purtătoarea de cuvînt a Casei Albe, Sarah Huckabee Sanders, la întîlnirea cu președintele american au luat parte secretarul Apărării, James Mattis, și șeful Statului Major Interarme, Joseph Dunford.

"Reuniunea de informare și discuția s-au axat pe o serie de opțiuni de răspuns la orice formă de agresiune a Coreei de Nord sau, dacă ar fi necesar, pentru a împiedica o amenințare a Coreei de Nord cu arme nucleare la adresa Statelor Unite și a aliaților lor", a arătat Sanders.

La finalul săptămînii, liderul nord-coreean, Kim Jong-Un, a promis că va continua dezvoltarea programului nuclear pentru a face față amenințărilor SUA, iar președintele american, Donald Trump, a spus că "un singur lucru va merge" în privința Phenianului.

 

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load