X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Candu, despre acuzațiile lui Cîrnaț: Îi înțeleg frustrarea

11 oct. 2017,, 10:10   Politică
3310 3

Spicherul Legislativului neagă că guvernarea s-a implicat pentru a influența rezultatele concursului pentru funcția de președinte al Autorității Naționale de Integritate (ANI), informează NOI.md.

Andrian Candu a respins categoric orice insinuări despre presupusele implicări venite din partea lui Teodor Cîrnaț, care a candidat la funcția de președinte al ANI. Oficialul a mai precizat că și-a expus public poziția față de aspiranții la acest post, întrucît are dreptul și chiar obligația morală să o facă.

„Am declarat public că în concurs s-au înscris candidaturi slabe. Faptul că dl Cîrnaț s-a autoidentificat ca fiind slab este, bănuiesc, unul dintre elementele de sinceritate, cu care s-a lăudat în ultimele zile. Totuși, opinia mea nu a coincis cu cea a organizatorilor concursului, care i-au dat note mari, potrivit domnului Cîrnaț, dar care însă nu a promovat testul de integritate. Înțeleg frustrarea dumnealui în aceste condiții”, a comentat Candu.

Potrivit lui, singurul obiectiv al Parlamentului este ca ANI să devină, cît de curînd, o entitate funcțională. „Avem nevoie de asanarea sistemului și eliminarea corupției pentru urmarea cu succes a parcursului european și dezvoltarea țării”, a remarcat el.

Andrian Candu a mai remarcat că adoptarea pachetului de legi cu privire la integritate a fost dificilă, a necesitat voință politică și curaj, iar acum instituția are nevoie de un conducător puternic.


„Oricît de dificilă ar părea sarcina de a numi o persoană cu o reputație impecabilă, cu autoritate și credibilitate pentru această funcție, am încredere că asemenea persoane vor depune dosarele pentru postul de președinte ANI”, a concluzionat el.

Menționăm că Teodor Cîrnaț a picat testul la poligraf desfășurat în cadrul concursului. El a precizat că întrebările adresate au fost extrem de tendenţioase, iar modul în care s-a desfăşurat testarea i-au dat temei să înţeleagă că politicul deja cunoştea rezultatul testării. După eșecul suferit cu testul la poligraf, Cîrnaț a decis să demisioneze din funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?