Politicienii în care moldovenii au cea mai mare încredere

Politicienii în care moldovenii au cea mai mare încredere

Igor Dodon rămîne personalitatea politică care se bucură de cea mai mare încredere, arată rezultatele unui sondaj de opinie realizat la comanda IDIS „Viitorul”, informează NOI.md.

Astfel, la întrebarea deschisă cu privire la politicianul în care au cea mai mare încredere, 17 la sută dintre respondenți l-au nominalizat pe Igor Dodon, aproape 5% - pe Maia Sandu. Studiul mai arată că ratingul șefului statului a scăzut de la 23,5% în iunie 2017 la 17,3 în septembrie 2017.

Pe următoarele poziții în topul încrederii s-au clasat Andrei Năstase – 1%, urmat de Pavel Filip, Renato Usatîi și Vlad Plahotniuc – cu o rată de încredere mai mică de unu la sută.

La întrebarea închisă, răspunsurile respondenților s-au repartizat în felul următor: Igor Dodon – 32,4%; Maia Sandu – 17,8%; Vladimir Voronin – 9,3%; Pavel Filip – 9%; Renato Usatîi – 8%.

Sondajul, realizat la comanda IDIS „Viitorul” şi administrat de ”CBS AXA”, face parte dintr-o noua serie de cercetări sociologice „People Watch”, care are scopul de a măsura diverse areale tematice de interes public sporit în Republica Moldova.

Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 1109 persoane, în 13 regiuni geografice ale țării. Marja de eroare maximală este +/-2,8%. Perioada de culegere a datelor: 9-20 septembrie.


Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load