Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Guvernul portughez anchetează 126 de funcţionari care s-ar fi vaccinat de COVID-19 fără să aibă dreptul

6 ian. 2021,, 21:00   Sănătate
971 0

Ministerul Muncii din Portugalia a deschis o anchetă pentru a verifica dacă 126 de funcţionari din cadrul Institutului de Securitate Socială din cartierul Setubal (sudul Lisabonei) s-ar fi vaccinat după ce au fost incluşi pe o listă cu angajaţi ai căminelor de bătrîni şi ai unităţilor de terapie intensivă, transmite vineri EFE.


Ministrul de resort, Ana Mendes Godinho, a confirmat pentru EFE că nu a avut cunoştinţă de respectiva situaţie şi că, pe fondul suspiciunilor, ''s-a deschis o anchetă internă urgentă la Institutul de Securitate Socială''.

Această anchetă s-a produs pe fondul polemicii izbucnite în Portugalia, după ce s-a constatat că planul de vaccinare anunţat în această săptămînă de guvern include administrarea vaccinului şi pentru politicieni şi înalte oficialităţi, al căror proces de imunizare va începe în februarie. Astfel, oameni politici şi înalţi funcţionari vor avea prioritate la administrarea vaccinului, înaintea unor categorii care cer să fie vaccinate ca urmare a unei mai mari expuneri la îmbolnăvire, cum este cazul angajaţilor din sistemul de învăţămînt.

Înalţi funcţionari, angajaţi ai instituţiei Avocatului Poporului, membri ai Consiliului de Stat, membri ai magistraturii din Ministerul Public, membri ai organelor regiunilor autonome şi primari sînt unii dintre beneficiari.

Opoziţia, atît liderii de centru-dreapta, cît şi cei de stînga, au criticat măsura guvernului, dat fiind că lista înalţilor oficiali care urmează să fie vaccinaţi este foarte lungă.

Portugalia, ţară cu 10 milioane de locuitori, a început campania de vaccinare la 27 decembrie 2020 cu o primă etapă care a inclus angajaţi din domeniul sanitar de primă linie, precum şi angajaţi şi rezidenţi ai căminelor de bătrîni. În cadrul acestei prime etape, unui număr de peste 255.000 de persoane le-a fost administrată prima doză de vaccin.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?