X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

S-a aflat cum poate fi redus riscul de spitalizare şi deces cu 87% în cazul infectării cu Covid-19

11 mar. 2021,, 20:00   Sănătate
2585 0

Compania farmaceutică Eli Lilly a anunţat miercuri că o terapie a sa bazată pe o combinaţie de anticorpi pentru combaterea Covid-19 a redus riscul de spitalizare şi de deces cu 87%, într-un studiu care a inclus 750 de pacienţi cu Covid-19 din categoria de risc ridicat, transmite Reuters.

Acesta este al doilea studiu larg, de stadiu tîrziu, care arată că terapia care constă în combinarea a doi anticorpi, bamlanivimab şi etesevimab, este eficace în tratarea cazurilor uşoare şi moderate de Covid-19.

Studiul anterior, care a publicat date în ianuarie, a utilizat o doză mai mare a medicamentelor şi a redus riscul de spitalizare cu 70%, scrie realitatea.md.

„Mă aştept ca aceste date să continue să ducă la o utilizare mai mare a anticorpilor. Există puţine alte boli la care avem medicamente care să ofere un beneficiu atît de mare”, a declarat Daniel Skovronsky, director ştiinţific la Eli Lilly.

Autorităţile de reglementare americane au autorizat în februarie această terapie combinată, pentru pacienţii cu Covid-19 cu vîrste de peste 12 ani care prezintă un risc ridicat să dezvolte complicaţii grave.


Autorităţile de reglementare europene şi-au dat acordul pentru folosirea acestei terapii în luna martie.

Statele Unite au convenit în februarie achiziţia a minimum 100.000 de doze din acest tratament combinat.

Autorităţile de reglementare au autorizat anul trecut utilizarea simplă a bamlanivimab împotriva Covid-19, iar guvernul SUA a convenit cumpărarea a aproape 1,5 milioane de doze.

Skovronsky a spus că terapia combinată oferă o protecţie mai mare faţă de noile tulpini ale Covid-19.

O variantă a Covid-19 descoperită prima oară în Marea Britanie a infectat pacienţi în majoritatea statelor americane şi este aşteptată că devină tulpina dominantă în SUA.

Skovronsky a spus că Eli Lilly este pregătită să producă 1 milion de doze din terapia combinată, în următoarele luni, şi poartă discuţii active pentru aprovizionarea guvernelor din jurul lumii cu acest tratament.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?