Ia trei frunze de ficus și toacă-le mărunt. Pune-le într-o găletușă de plastic, apoi toarnă peste ele jumătate de litru de vodcă (sau un alt alcool cu același număr de grade). Astupă bine recipientul și ține-l la întuneric, într-un loc răcoros, timp de o săptămână. După cele șapte zile de așteptare, înmoaie comprese în soluție și ține-le peste venele umflate. Lasă-le să acționeze timp de 4-5 ore. Fă aceste comprese zilnic, timp de 10-15 zile.
Separă un gălbenuș de ou de albuș, adaugă peste el o lingură de miere și una de vodcă și amestecă până se formează o soluție omogenă. Unge o compresă cu această soluție și aplică peste venele umflate. Las-o să acționeze timp de câteva ore – o poți prinde în loc cu folie de plastic de bucătărie. Aplică-ți compresele timp de 10 zile, apoi ia o pauză de 10 și mai aplică încă 10 zile.
Amestecă o lingură de argilă verde cu cantitatea de apă necesară pentru a se forma o pastă moale. Pune-o pe o compresă pe care o așezi apoi pe venele dureroase și lași să acționeze timp de două sau trei ore ( îndepărtează compresa dacă începi să simți durere sau senzație de arsură).
Ca să tratezi varicele cu ceai trebuie să bei zilnic două căni de ceai din coada calului și trei căni de ceai de urzică. În zilele în care bei ceaiurile, să ungi venele umflate cu alifie de gălbenele.
Sâmburii de struguri sunt folosiți pentru tratarea problemelor de circulație a sângelui, astfel că este eficient și în tratamentul naturist al varicelor. Masează zona afectată cu ulei de sâmburi de struguri în fiecare zi, până ce venele revin la forma normală.
Adăuga comentariu