X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Acest aliment consumat zilnic crește riscul de diabet

4 oct. 2021,, 02:00   Sănătate
3593 0

O echipă internațională de cercetători a descoperit, în urma unui studiu, că în cazul persoanelor care consumă în mod regulat, zilnic, acest aliment, creşte cu 60% riscul de a dezvolta diabet și că efectul este mai pronunțat la femei decît la bărbați.

Oamenii de știință au descoperit că oamenii care consumă în mod regulat ouă sînt mai predispuşi să dezvolte diabet de tip 2. Rezultatele cercetării lor au fost publicate în British Journal of Nutrition.

Experții de la Universitatea de Medicină din China, împreună cu colegii de la Universitatea din Australia de Sud și Universitatea din Qatar, au studiat datele privind alimentația în cazul a 8.545 de persoane, date colectate din 1991 pînă în 2009, transmite sputnik.md.

Concluzia studiului este că în cazul celor care consumă peste 38 de grame de ou pe zi riscul de a dezvolta diabet creşte cu aproximativ 25%. În cazul persoanelor care mănîncă mai mult de 50 de grame (echivalentul unui ou) pe zi, riscul creşte cu 60%. De asemenea, acest indicator este mai mare în cazul femeilor decît al bărbaților.

Ming Li, de la Universitatea din Australia de Sud, epidemiolog și expert în sănătate publică, a spus că frecvenţa tot mai mare a diabetului în rîndul populației trezeşte îngrijorări, în special în China, unde schimbările în alimentaţia tradițională au un impact asupra sănătăţii.


„Regimul alimentar este un factor cunoscut care contribuie la apariția diabetului de tip 2, astfel, este important să înțelegem factorii care pot influența prevalența tot mai mare a bolii”, a explicat Dr. Li, citat de Sputnik France.

Potrivit oamenilor de știință, rezultatele au arătat că riscul dezvoltării diabetului a crescut direct proporțional cu consumul de ouă, dar că va fi necesară identificarea mecanismului exact privind efectul acestora asupra organismului.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?