Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Ungaria, condamnată de justiţia europeană pentru că a încălcat dreptul la azil

17 dec. 2020,, 23:00   Externe
7153 0

Ungaria a fost condamnată joi de justiţia europeană pentru că a încălcat dreptul la azil prin crearea de "zone de tranzit", o nouă sancţiune împotriva politicii controversate privind migraţia a premierului ungar Viktor Orban, relatează AFP.


Curtea de Justiţie a UE (CJUE) consideră că "limitarea accesului la procedura de protecţie internaţională, reţinerea ilegală a celor care solicită această protecţie în zonele de tranzit, precum şi trimiterea într-o zonă de frontieră a cetăţenilor din ţări terţe aflaţi în şedere ilegală, fără respectarea garanţiilor în legătură cu procedura de expulzare, constituie încălcări ale legislaţiei Uniunii", conform unui comunicat de presă, transmite agerpres.ro.

CJUE a cerut în mai eliberarea solicitanţilor de azil care se află în tabere din acest zone de tranzit la frontiera cu Serbia, considerînd că ei erau reţinuţi fără motiv valabil. Solicitarea a determinat Ungaria să elibereze aceste tabere controversate.

"Zonele de tranzit" Roske şi Tompa au fost create după ce Ungaria a ridicat garduri de sîrmă ghimpată de-a lungul frontierei cu Serbia şi Croaţia în 2015, în timpul crizei migraţiei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?