Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

Ce se va întîmpla cu cei care s-au vaccinat cu prima doză de AstraZeneca în Franța

9 apr. 2021,, 21:30   Externe
2769 0

Persoanele cu vîrsta sub 55 de ani care au primit prima doză de AstraZeneca în Franţa vor face rapelul cu un alt vaccin coronavirus. Declaraţia aparţine ministrului Sănătăţii, Olivier Véran, potrivit Agenţiei ANSA.

„Este absolut logic", a spus Véran, menţionînd totuşi că anunţul oficial va veni de la Institutul Superior de Sănătate (Has) într-o conferinţă de presă, vineri.

Institutul Superior de Sănătate a suspendat pe 19 martie administrarea vaccinului AstraZeneca pentru cei care au sub 55 de ani.

„The Telegram” scrie că autoritatea franceză de sănătate va anunţa vineri că serurile Moderna şi Pfizer ar trebui folosite la rapel pentru persoanele cu vîrsta mai mică de 55 de ani care au primit prima doză de AstraZeneca.

Olivier Véran a indicat că această situaţie priveşte „aproape 600.000” de persoane din Franţa. „Fac parte din această populaţie”, a spus el.


Cu toate acestea, Olivier Véran a reiterat ideea că Franţa continuă să încurajeze folosirea vaccinului AstraZeneca, amintind că „raportul risc-beneficiu”al acestui ser a fost „foarte, foarte favorabil”. „Luaţi în considerare că aveţi 0,2 persoane din 100.000, adică două persoane dintr-un milion, care ar putea avea un efect secundar potenţial grav”, a asigurat ministrul Sănătăţii francez.

Comitetul de coordonare a campaniei de vaccinare a decis, joi după-amiază, că Romînia va continua vaccinarea cu AstraZeneca pentru toate grupele de vîrstă, în condiţiile în care cîteva ţări europene au impus limite de vîrstă, după anunţul EMA privind o legătură între vaccin şi cazurile rare de tromboză.

Valeriu Gheorghiţă a menţionat ieri că în cazul în care o persoană a avut tromboze de la vaccinul AstraZeneca va primi rapelul de la altă companie farmaceutică.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?