X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

UNESCO este îngrijorată de uciderea jurnaliștilor

4 noi. 2019,, 20:01   Externe
2295 0

Cel puțin 881 de jurnaliști din întreaga lume au fost uciși în ultimii 10 ani pentru simplul motiv că au spus adevărul, informează Hotnews.

În nouă din zece cazuri, crimele rămîn nepedepsite. Majoritatea cazurilor de jurnaliști uciși au avut loc în zone de pace și aveau legătură cu acte de corupție.

Crimele îndreptate împotriva jurnaliștilor au fost cu 18% mai numeroase în perioada 2014-2018, față de intervalul de cinci ani anterior, iar 55% dintre acestea au avut loc în țări în care e pace.

În aproximativ 90% din cele 1.109 cazuri de jurnaliști uciși în perioada 2006-2018 faptele au rămas nepedepsite, arată news.en24.news. Statele cu cei mai mulți jurnaliști uciși sînt țările arabe, urmate de cele din America Latină, Caraibe și Asia.

Datele au fost publicate de UNESCO de Ziua internațională pentru încetarea impunității crimelor împotriva jurnaliștilor. Totuși, în primele zece luni ale anului 2019 a fost înregistrată o scădere a numărului de crime, cu 44 de cazuri de omucideri, față de 90 în aceeași perioadă a anului 2018, arată sursa citată.


Directorul general al organizației Națiunilor Unite pentru educație, știință și cultură, Audrey Azoulay, a caracterizat aceste cifre ca fiind ”îngrijorătoare”.

Jurnaliștii locali, cei mai expuși

Oficialul ONU susține că trebuie contestată percepția potrivit căreia crimele împotriva jurnaliștilor au loc numai în zone de război, departe de ochiul publicului. ”Ne concentrăm pe jurnaliștii locali, care lucrează în domeniul corupției și al politicii în situații non-conflictuale și care reprezintă 93% din decesele jurnaliștilor din ultimii 10 ani.

UNESCO se ridică împotriva celor care pun în pericol viețile jurnaliștilor, celor care îi omoară și care nu fac nimic pentru a opri aceste violențe”, a spus Audrey Azoulay.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?