Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3994

Polițist cercetat disciplinar, după ce a arestat doi copii de 6 ani, în SUA

24 sep. 2019,, 19:30   Externe
2699 0

Un poliţist, însărcinat cu securitatea la o şcoală primară din sudul Statelor Unite, este cercetat disciplinar după ce a arestat doi copii în vârstă de 6 ani, au indicat luni superiorii săi.

Arestările au relansat dezbaterea privind prezenţa poliţiştilor în instituţiile şcolare din SUA, unde 46% dintre şcolile publice dispun de un agent prezent cel puţin o zi pe săptămână.

Agentul în rezervă Dennis Turner, repartizat la o şcoală din Orlando, statul Florida, a arestat doi elevi de şase ani în incidente separate, a precizat pentru France Presse poliţia locală, într-un comunicat.

Dacă despre primul copil nu se ştie nimic, despre al doilea, o fetiţă pe nume Kaia Rolle, bunica sa a declarat pe postul WKMG-TV că a fost arestată pentru că a lovit cu piciorul un adult în cursul unei dispute.

Bunica, Meralyn Kirkland, a explicat că a fost contactată de şcoală şi că a încercat zadarnic să-l descurajeze pe poliţist să-i aresteze nepoţica.


“I-am explicat că are o problemă medicală, apnee în somn, pe care încercăm să o rezolvăm”, a spus ea. “Poliţistul mi-a răspuns: şi eu am apnee în somn şi nu mă port aşa”, a relatat bunica.

“Niciun copil de şase ani nu ar trebui să fie în situaţia să spună cum i s-au pus cătuşe şi a fost transportat pe bancheta din spate a unei maşini de poliţie până la un centru pentru minori, ca să fie amprentat şi fotografiat”, a mai adăugat femeia, vizibil emoţionată.

Potrivit poliţiei din Orlando, vehiculul a făcut cale-ntoarsă înainte să ajungă la respectivul centru şi micuţa Kaia a fost readusă la şcoală, pentru că agentul Turner nu ceruse autorizaţiile obligatorii în vederea reţinerii de minori sub 12 ani.

În schimb, celălalt copil a fost dus la centrul pentru minori, de unde a fost apoi predat părinţilor, întrucât şoferul nu ştia că nu existau autorizaţiile respective.

Agentul Dennis Turner a fost suspendat imediat, a mai menţionat poliţia din Orlando.

Atacurile armate din instituţii de învăţământ din SUA, cum a fost cel de la Sandy Hook din 2012, soldat cu 26 de morţi, majoritatea copii, au dus la creşterea numărului de poliţişti în şcoli, unde au misiunea de a asigura securitatea elevilor şi de a combate traficul şi violenţele.

Totuşi, prezenţa lor este controversată, ducând uneori la trimiterea după gratii a unor adolescenţi în legătură cu probleme pentru care în mod normal ar fi fost sancţionaţi pe cale disciplinară.

Mai mult, pasivitatea poliţistului de serviciu de la liceul din Parkland, Florida, unde un fost elev a ucis 17 persoane în 2018, a generat îndoieli cu privire la eficacitatea acestei prezenţe.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?