Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Țara care folosește drone pentru detectarea persoanelor cu febră, suspecte de COVID-19

7 iun. 2021,, 20:30   Externe
1462 0

Poliția din Malaezia utilizează drone pentru a detecta persoanele cu temperaturi ridicate în spațiile publice, ca parte a măsurilor de prevenire COVID-19, potrivit The Guardian şi libertatea.ro, care citează presa locală.

Malaezia a intrat într-un lockdown aproape total săptămîna trecută, în încercarea de a limita creșterea infecțiilor zilnice, care ajunsese la peste 9.000 spre sfîrșitul lunii mai.

Dronele, care pot detecta temperaturile oamenilor de la o distanță de pînă la 20 de metri deasupra solului, alertează autoritățile printr-o lumină roșie dacă cineva are febră, a anunțat agenția malaeziană de știri Bernama.

Deși cazurile zilnice au scăzut în ultima perioadă, directorul general al sănătății, Noor Hisham Abdullah, a avertizat că majoritatea noilor infecții și decese provin din contacte necunoscute.

„Unul dintre motive este apariția de noi variante în comunitate care au rate mai mari de infectare și mortalitate”, a declarat oficialul luni, 7 iunie, îndemnînd oamenii să rămînă acasă.


Conform restricțiilor, numai două persoane din fiecare gospodărie au voie să iasă să cumpere articole esențiale, să facă sport fără contact sau să caute tratament medical lîngă casa lor. Școlile și centrele comerciale sînt închise, deși o mare parte din sectorul manufacturier a continuat să funcționeze cu o forță de muncă redusă.

Poliția malaeziană a avertizat că va folosi drone pentru a impune restricții de călătorie, ofițerii din anumite zone declarînd, de asemenea, că vor efectua vizite-surpriză la domiciliu pentru a se asigura că oamenii respectă regulile.

”Deși avem 157 de echipe de monitorizare, acestea se mută dintr-o locație în alta. Ei nu pot monitoriza fiecare locație simultan, inclusiv detectarea persoanelor simptomatice în locuri publice ”, a declarat Rohaimi Md Isa, șeful poliției din statul Terengganu, pentru agenția malaeziană de știri Bernama.

De asemenea, China a folosit drone anul trecut ca parte a eforturilor de prevenire a virusului.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?