Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Moscova acuză Kievul de escaladarea tensiunilor în estul Ucrainei

30 mar. 2021,, 23:00   Externe
2597 0

Procesul de pace din Ucraina se află în impas din vina Kievului, a acuzat marţi Moscova, în plină escaladare a tensiunilor între forţele ucrainene şi separatiştii proruşi din estul acestei ţări, informează AFP.

Întrebat despre starea negocierilor de pace în aşa-zisul "format Normandia", care reuneşte Ucraina, Rusia, Franţa şi Germania, purtătorul de cuvînt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a estimat, într-un interviu pentru publicaţia Argumentî şi Faktî, că "lucrurile evoluează rău".

Potrivit lui Peskov, "nu a fost posibil să se avanseze în punerea în aplicare" a acordurilor de pace de la Minsk, semnate în 2015, şi a celor încheiate la Paris la sfîrşitul lui 2019, acorduri care au dus la o reducere drastică a violenţelor, însă nu au permis o reglementare politică.

Peskov a imputat această situaţie preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, pe care l-a acuzat că "respinge total orice idee de dialog" cu separatiştii. "Cum să reglementezi un conflict dacă o parte nu vrea să comunice cu alta?", a spus el. "Vedem acum o escaladare a tensiunilor pe linia de contact. De fapt, modestele realizări care au fost înregistrate înainte au fost şterse", a continuat purtătorul de cuvînt al Kremlinului. "Tensiunile sporesc şi nimeni nu vede un rost pentru o reuniune la cel mai înalt nivel", şi-a exprimat el regretul.

Un armistiţiu a fost respectat pînă în a doua jumătate a lui 2020, însă confruntările armate s-au multiplicat din ianuarie 2021, soldîndu-se cu moartea a 19 soldaţi ucraineni, dintre care patru vineri.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a îndemnat la începutul lui martie la organizarea unui summit în "format Normandia", pentru a aplana violenţele din estul Ucrainei, însă Moscova a estimat că un astfel de summit ar fi prematur.

Rusia este considerată de mulţi pe plan internaţional susţinătoarea militară şi politică a separatiştilor în Ucraina, în pofida faptului că ea neagă aceasta. Conflictul a început în 2014, la scurt timp după anexarea de către Federaţia Rusă a Peninsulei Crimeea, alt teritoriu ucrainean, în urma revoluţiei prooccidentale de la Kiev.

Pînă acum războiul din Ucraina a făcut peste 13.000 de morţi.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?