Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

Italia: Au intrat în vigoare noi restricții

10 ian. 2022,, 16:30   Externe
3211 0

Noi restricţii anticoronavirus afectînd călătoriile au intrat în vigoare de luni în Italia, informează DPA.

Clienţii trebuie să dovedească că au fost vaccinaţi ori s-au recuperat după coronavirus pentru a avea acces în hoteluri, centre de congrese şi restaurante sau să folosească teleschiuri şi transportul local pe distanţe lungi.

Turiştii din UE pot folosi în Italia codurile QR din certificatele lor de vaccinare.

Consiliul de Miniştri sub conducerea premierului Mario Draghi a fost de acord asupra regulilor la sfîrşitul anului trecut.

Acestea extind restricţiile din viaţa de zi cu zi, în special pentru nevaccinaţi, întrucît un test de coronavirus negativ de coronavirus nu mai este suficient pentru multe locuri.


Noua regulă se aplică acum şi echipelor sportive. Fotbaliştii, de exemplu, trebuie să fie vaccinaţi sau recuperaţi după infecţia cu COVID-19 pentru a fi lăsaţi să joace.

Ţara de aproximativ 60 de milioane de locuitori a înregistrat recent o creştere bruscă a numărului de noi infecţii cu coronavirus.

Cea mai recentă rată de incidenţă pe şapte zile a fost un record de 1.669 de noi infecţii la 100.000 de persoane, la nivel naţional.

Luni, orele reîncep în şcoli în majoritatea celor 20 de regiuni după vacanţa de iarnă. Unii experţi şi politicieni se tem că multe cursuri ar putea fi forţate în curînd să treacă online din cauza numărului mare de infecţii în rîndul copiilor.

În transportul feroviar, anulări de trenuri sînt de asemenea aşteptate din cauza lipsei de personal provocată de numărul mare
de infecţii.

Studiu INSP Italia: Nevaccinaţii, risc de 25 de ori mai mult să ajungă la ATI decît cei vaccinaţi

Persoanele nevaccinate din Italia riscă de 25,6 de ori mai mult să fie internate la terapia intensivă (ATI), decît persoanele care au primit cele trei doze de vaccin anti-COVID-19, a informat sîmbătă Institutul Naţional de Sănătate (ISS), într-un moment în care ţara adoptă măsuri urgente pentru a stopa avalanşa de contagieri asociate variantei Omicron, relatează EFE.

Rata de internare la ATI este de 23 la 100.000 de persoane nevaccinate, comparativ cu cele vaccinate de peste 120 de zile (1,5) sau cu cele care au primit şi doza booster (0,9), potrivit datelor ISS. Italia a înregistrat joi un record de contagieri, 220.000 noi infecţii, astfel încît ţara însumează 7 milioane de cazuri din februarie 2020 şi 138.697 de decese.

"Dacă cifrele cresc în ritmul a între 200-250.000 de infecţii pe zi (...) pînă la primăvară probabil peste 95 % dintre italieni, vaccinaţi sau trecuţi prin boală, vor atinge imunitatea colectivă", a declarat Matteo Bassetti, directorul departamentului de boli infecţioase de la spitalul San Martino din Genova.

Treisprezece regiuni şi două provincii autonome din Italia, reprezentînd trei sferturi din ţară, se vor afla de luni în "zona galbenă", nivelul doi din patru al sistemului naţional de restricţii împotriva pandemiei, ca urmare a răspîndirii rapide a variantei Omicron.

Italienii în vîrstă de peste 50 de ani sînt obligaţi să se vaccineze împotriva coronavirusului, conform unei noi legi care a intrat în vigoare sîmbătă. Cei care nu s-au vaccinat încă au primit o perioadă de graţie pînă la sfîrşitul lunii ianuarie pentru a face acest lucru.

De la 1 februarie, toţi cei care nu sînt vaccinaţi sau care nu au primit a doua doză sau o injecţie de rapel, deşi au avut ocazia să o facă, vor fi amendaţi cu 100 de euro.

Măsura va rămîne în vigoare pînă la 15 iunie şi se aplică tuturor rezidenţilor cu vîrsta de peste 50 de ani, inclusiv cetăţenilor străini.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?