Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Amenda primită de un milionar spaniol pentru contrabandă cu un tablou de Picasso

17 ian. 2020,, 21:30   Externe
3034 0

Fostul bancher spaniol Jaime Botin, în vîrstă de 83 de ani, a fost amendat joi cu 52 de milioane de euro după ce a fost condamnat pentru scoaterea ilegală din Spania a unui tablou de Pablo Picasso, considerat de autorităţile spaniole o "comoară naţională", potrivit Agerpres.

Jaime Botin, fost preşedinte al Bankinter şi membru al puternicei familii din fruntea băncii Santander, a fost condamnat la 18 luni de închisoare, însă este puţin probabil să ispăşească sentinţa date fiind vîrsta sa înaintată şi faptul că nu are antecedente.

Potrivit deciziei judecătoreşti, fostul bancher a fost găsit vinovat de "contrabandă cu bunuri culturale pentru că a încercat să scoată de pe teritoriul Spaniei, fără autorizaţie, tabloul semnat de Pablo Picasso 'Cap de tînără femeie'".

De asemenea, judecătorii au atribuit proprietatea operei, care se află în prezent la Muzeul Naţional Regina Sofia din Madrid, statului spaniol.

Fostul bancher a încercat în zadar din 2012 să obţină autorizaţia din partea autorităţilor spaniole de a scoate din ţară tabloul, realizat în 1906, cu o valoare estimată la 26 de milioane de euro. El intenţiona să vîndă lucrarea, care înfăţişează o femeie cu părul lung şi închis la culoare, la o licitaţie a casei Christie's la Londra.


Însă Ministerul spaniol al Culturii a declarat că tabloul nu poate fi exportat, argumentînd că nu există "nicio lucrare similară în Spania" realizată de Picasso în timpul perioadei numite "Gosol".

Botin a ignorat însă această decizie şi a scos pictura din Spania în 2015, la bordul unui vapor luxos care a plecat din portul oraşului Valencia.

Vameşii francezi l-au confiscat la Calvi, în Corsica, după depunerea unei cereri de autorizaţie de export în Elveţia.

Avocaţii fostului bancher au susţinut că tabloul, cumpărat de Botin în 1977 de la Londra, nu era spaniol, ci britanic, şi deci nu era supus legii spaniole. Judecătorii din Madrid au considerat însă că este vorba "despre un exemplu clar de patrimoniu istoric spaniol".

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?