Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

După coronavirus, India este lovită și de "ciuperca neagră"

21 mai. 2021,, 21:30   Externe
3024 0

India ar trebui să declare epidemie de "ciupercă neagră", după ce numărul cazurilor de infecție cu această boală letală a crescut, avertizează autoritățile sanitare din această țară, potrivit BBC. Mii de cazuri au fost înregistrate în ultimele luni la pacienți bolnavi de COVID sau care se recuperaseră după infecția cu coronavirus.

Infecția, denumită mucormicoză, este destul de rară, însă are o rată de mortalitate de 50%, unii pacienți putînd fi salvați doar prin scoaterea unui ochi sau prin tăierea maxilarului.

În ultimele luni, în India au fost înregistrate mii de astfel de cazuri la pacienți bolnavi de COVID sau care se recuperaseră după infecția cu coronavirus.

Medicii bănuiesc că ar putea exista o legătură cu steroizii folosiți în tratarea COVID.

Diabeticii prezintă un risc deosebit, ciuperca neagră părînd să se instaleze la 12-15 zile după ce pacientul s-a vindecat de COVID.


Lav Agarwal, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a trimis joi o scrisoare către 29 de state din India, cerîndu-le să declare epidemie de ciupercă neagră. Ministerul va putea astfel să monitorizeze mai atent evoluția din fiecare stat și să recomande tratamentele necesare.

Nu este clar exact cîte cazuri există în India, care trece acum prin al doilea val de coronavirus, cu sute de mii de infecții noi și mii de decese zilnic.

Ministrul Sănătății din statul Maharashtra, Rajesh Tope, a declarat săptămîna trecută că erau 1.5000 de cazuri de ciupercă neagră în acest stat, unul dintre cele mai puternic lovite de pandemie. Într-un spital din Mumbai s-au înregistrat 24 de cazuri în două luni, față de șase cazuri în tot anul precedent.

Medicii au spus, de asemenea, că a trebuit să să scoată ochii pacienților sau să le taie maxilarele, pentru a împiedica propagarea ciupercii la creier, lăsînd astfel pacienții desfigurați pe viață.

Creșterea numărului de cazuri de mucormicoză a dus la epuizarea stocurilor de Amfotericină B, medicament antifungic, deși este produs de numeroase companii farmaceutice din India. De disperare, mulți oameni au recurs la piața neagră pentru procurarea medicamentului.

Ce este ciuperca neagră

Mucormicoza este o infecție foarte rară. Este cauzată de expunerea la o ciupercă care se găsește de obicei în pămînt, în plante, bălegar, fructe sau legume putrezite.

Ciuperca neagră afectează sinusurile, creierul și plămînii și poate fi fatală pentru pacienții diabetici sau cu imunitatea scăzută (cancer, HIV/SIDA).

Printre simptomele care apar în cazul infecţiei se numără: nas înfundat şi sîngerări, durere şi umflare a ochiului, pleoape căzute şi vedere înceţoşată sau chiar pierdere a vederii. De asemenea, pe piele pot apărea pete de culoare neagră.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?