Transnistria stiri: 1405
Eurovision stiri: 504

Germania a condamnat la închisoare pe viață un oficial al regimului Assad

14 ian. 2022,, 21:30   Externe
2264 0

Înalta Curte regională din Koblenz, Germania, l-a găsit joi vinovat pe sirianul Anwar Raslan, un fost colonel din serviciile de informații siriene, de moartea şi torturarea unor deţinuţi într-un centru de detenţie secret al puterii de la Damasc, în 2011 şi 2012. Este primul proces din lume referitor la atrocităţile imputate regimului lui Bashar al-Assad, iar fostul colonel, în vîrstă de 58 de ani, a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru crime împotriva umanităţii.

Judecătorii l-au găsit vinovat pe Anwar Raslan de moartea a 27 de oameni într-un centru secret de detenţie al regimului, denumit „Aripa 251” sau Al-Khatib, scrie digi24.ro.

Mai mult de 80 de persoane au depus mărturie la proces, printre care 12 dezertori şi numeroase victime care au vorbit despre supliciile îndurate în celule insalubre şi supraaglomerate la Al-Khatib: şocuri electrice, bătăi cu picioarele, cu cabluri etc. Unii martori au refuzat să se prezinte, alţii au fost audiaţi în anonimitate, cu faţa acoperită sau purtînd perucă, de teama represaliilor la care ar putea fi supuşi apropiaţii lor aflaţi încă în Siria, transmite publika.md.

În acelaşi proces, tribunalul din Koblenz îl condamnase deja, în februarie 2021, pe un fost membru de grad mai mic al serviciilor de informaţii siriene, Eyad al-Gharib, la 4 ani şi 6 luni de închisoare pentru „complicitate la crime împotriva umanităţii”.

Pentru a-i judeca pe cei doi sirieni, Germania a aplicat principiul competenţei universale, care permite aducerea în faţa justiţiei a autorilor celor mai grave crime, indiferent de naţionalitatea acestor persoane şi de locul unde au fost comise crimele, scrie AFP, preluată de Agerpres.


Anwar Raslan, care conducea serviciul de anchete al „Aripii 251” din tentacularul aparat de securitate sirian, a rămas tăcut pe tot parcursul acestui proces-fluviu, deschis la 23 aprilie 2020 şi urmărit cu mare atenţie de importanta comunitate siriană în exil. Și joi dimineaţă, el a ascultat aparent fără emoţie verdictul, tradus în arabă.

În mai 2020, avocaţii săi au citit totuşi o declaraţie în care fostul ofiţer nega implicarea în moartea şi torturarea unor deţinuţi.

În rechizitoriu, procurorul, care evocase responsabilitatea istorică a Germaniei, a citat un supravieţuitor al Holocaustului.

Conflictul din Siria s-a soldat cu aproape 500.000 de morţi şi a împins 6,6 de persoane în exil.

Anwar Raslan, aflat în detenţie provizorie de trei ani, nu şi-a ascuns niciodată trecutul după ce s-a refugiat la Berlin împreună cu familia în 2014. Apărătorii săi au susţinut în mod constant că Raslan a dezertat în 2012 şi că încercase să menajeze deţinuţii.

Un alt proces referitor la regimul sirian, în care este inculpat un medic refugiat în Germania, se va deschide joia viitoare la Frankfurt.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?