Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Portul Rotterdam a înregistrat anul trecut un nivel record al capturilor de cocaină

11 ian. 2022,, 00:00   Externe
2889 0

Poliţia olandeză a capturat anul trecut o cantitate record de cocaină, în valoare de 5 miliarde euro, în portul Rotterdam, relatează luni DPA.

Poliţiştii au descoperit peste 70 de tone de cocaină în portul Rotterdam în 2021, cantitate cu circa 74% mai mare decît cea din anul precedent, fiind arestate 198 de persoane, transmite agerpres.ro.

Rotterdam este considerat unul dintre cele mai mari porturi de intrare europene pentru cocaină. Peste 2.100 de kilograme de cocaină au fost capturate în alte zone din Ţările de Jos.

Cea mai mare cantitate la o singură captură în portul Rotterdam - 4,18 tone de cocaină - a fost înregistrată în 30 decembrie anul trecut. Drogurile, a căror valoare a fost estimată la 300 de milioane de euro, au fost ascunse într-un container cu banane sosit din Ecuador cu destinaţia portul belgian Anvers. În acest dosar au fost arestaţi la 3 ianuarie şapte suspecţi - cinci belgieni şi doi britanici.

În majoritatea cazurilor, bande organizate din America de Sud ascund drogurile în containere printre alte mărfuri încărcate. Ulterior, drogurile sînt scoase din containere şi transportate de complici.

''Un lucru este cert: infractorii nu sînt nimic fără ajutorul unor salariaţi din port'', au declarat procurorii olandezi, care s-au pronunţat pentru adoptarea unor măsuri mai dure împotriva angajaţilor implicaţi în acest gen de trafic ilegal.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?