X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Ucraina solicită aderarea la NATO

30 sep. 2022,, 17:28   Externe
2534 0

În urma ședinței Consiliului de Securitate și Apărare Națională, președintele Ucrainei, Vladimir Zelenskiy, a anunțat că țara sa va depune cerere de aderare la NATO. Se întîmplă exact în ziua cînd la Kremlin a avut loc o „ceremonie” grandioasă de semnare a decretului de anexare a regiunilor ucrainene parțial ocupate de ruși - Doneţk, Luhansk, Herson şi Zaporojie.

„De facto, ne-am îndreptat deja spre NATO. De facto, am dovedit deja compatibilitatea cu standardele Alianței. Ele sînt reale pentru Ucraina - reale pe cîmpul de luptă și în toate aspectele interacțiunii noastre. Avem încredere unii în alții, ne ajutăm și ne protejăm. Aceasta este Alianța. De facto. Astăzi, Ucraina solicită să o facă de jure (n. red. potrivit legii).

Într-un proces care este în concordanță cu valoarea noastră în protejarea întregii noastre comunități. Într-o manieră accelerată. Facem pasul nostru decisiv prin semnarea cererii Ucrainei de aderare accelerată la NATO”, se menționează în adresarea liderului de la Kiev, Vladimir Zelenskiy, privind semnarea de către Ucraina a cererii de aderare la NATO, scrie Noi.md cu referire la replicamedia.md.

În context, astăzi, 30 septembrie, de la ora 19:00 secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunțat o conferință de presă, fără a menționa subiectul acesteia.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?