Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Lanurile din Carlsbad, California, aflate în momentul maxim de înflorire, îşi aşteaptă vizitatorii

7 apr. 2021,, 00:30   Externe
2634 0

Vizitatorii au făcut fotografii în mijlocul lanurilor cu flori în toate nuanţele imaginabile, de la portocaliu şi roz la galben şi mov, în faimoasele grădini din localitatea Carlsbad, California, care şi-au redeschis porţile pentru public, informează Reuters luni.

Populara atracţie turistică a fost închisă în cea mai mare parte a anului 2020 din cauza restricţiilor impuse pentru limitarea pandemiei, însă ca urmare a scăderii semnificative a numărului de cazuri de coronavirus şi a trecerii la restricţiile de nivel ''portocaliu'' în California, grădinile pot primi din nou un număr limitat de vizitatori.

''sînt atît de fericit că am deschis din nou'', a spus directorul general al Flower Fields, Fred Clarke. ''Anul trecut, după nouă luni, a trebuit să tăiem recolta''.

Cîmpurile, situate la 55 de kilometri nord de San Diego, cuprind peste 70 de milioane de flori, creînd în fiecare an un spectacol multicolor.

''Se pare că situaţia se mai îmbunătăţeşte. E minunat să ne bucurăm de frumuseţe şi să pot ieşi pur şi simplu la o plimbare alături de soţie'', a spus Artie Creighton, de 53 de ani, din Corona, California.

''Este printre puţinele dăţi în care am ieşit după mult timp'', a mai spus acesta.

Grădinile Flower Fields, deschise publicului pînă pe 9 mai, sînt totodată şi un producător agricol care livrează flori supermarketurilor şi florăriilor, a spus Clarke, explicînd modalitatea prin care cultivă propria varietate de ranunculus.

'Obţinem hibrizi de ranunculus şi încercăm în fiecare an să îmbunătăţim calitatea, mărimea florii, strălucirea culorilor, uniformitatea recoltei'', a adăugat acesta.

''Aşa că în fiecare an credem că obţinem o îmbunătăţire'', a mai spus el.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?