X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Locuitorii Moldovei doresc pace în Ucraina

15 mar. 2022,, 17:45   Externe
2844 0

Astăzi, toți locuitorii Moldovei doresc pace în Ucraina și speră că politicienii vor putea găsi un compromis prin dialog.

Acest lucru a fost declarat de bașcanul Găgăuziei Irina Vlah care împreună cu șefa Agenției TIKA din Moldova, Selda Özdenoglu, a vizitat Centrul regional de cazare temporară a cetățenilor ucraineni din satul Congaz.

În prezent, Centrul găzduiește în principal femei și copii. Refugiaților li se oferă cazare gratuită, trei mese pe zi și, dacă este necesar, asistență medicală și psihologică. În timpul funcționării Centrului, peste trei sute de cetățeni ai Ucrainei au găsit aici adăpost temporar și sprijin.

Șefa Agenției TIKA din Moldova, Selda Özdenoglu, a înmânat refugiaților ajutor umanitar – produse de igienă personală și seturi de lenjerie de pat.

Guvernatorul Autonomiei, Irina Vlah, la rîndul său, și-a exprimat recunoștința față de Republica Turcia pentru „susținerea continuă a locuitorilor Autonomiei și a întregii Republici Moldova”.


„Societatea noastră este profund alarmată de evenimentele din Ucraina și de posibilele consecințe negative pentru Republica Moldova. După criza epidemiologică și energetică, ne-am confruntat cu provocări în sfera umanitară. Astăzi, toți locuitorii țării noastre doresc pace. Sperăm că nivelul de agresiune va începe să scadă, iar politicienii vor putea găsi un compromis prin dialog”, a menționat Irina Vlah.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?