Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Talibanii au sub control resurse minerale de un trilion de dolari, de care lumea are nevoie disperată

20 aug. 2021,, 06:00   Externe
3154 0

Un grup de geologi a dezvăluit, în 2010, că Afganistanul stă pe zăcăminte minerale în valoare de aproape un trilion de dolari. În contextul preluării puterii de către talibani, experții se întreabă ce se va întîmpla cu bogăția minerală neexploatată a țări

Depozite de minerale precum fierul, cuprul și aurul sînt răspîndite pe întreg teritoriul Afganistanului. Țara adăpostește chiar și litiu, un metal alcalin de culoare alb-argintie, componentă esențială și rară ce ajută la producerea de baterii reîncărcabile și alte tehnologii vitale pentru combaterea crizei climatice.

În Afganistan există unul dintre cele mai mari depozite de litiu neexploatate din lume, conform geologilor.

„Afganistanul este, cu siguranță, una dintre cele mai bogate țări în metale prețioase tradiționale, dar dispune și de metalele necesare pentru economia emergentă a secolului XXI”, a declarat Rod Schoonover, om de știință și expert în securitate, care a fondat organizația de mediu Ecological Futures Group.

Exploatarea mineralelor a fost împiedicată, în trecut, de provocările în materie de securitate, de lipsa infrastructurii și de perioadele de secetă severă. Avînd în vedere că talibanii au preluat puterea, este puțin probabil ca acest lucru să se schimbe. Cu toate acestea, China, Pakistanul și India ar putea încerca să se angajeze în campanii de exploatare a resurselor.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?