Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Ryanair dă în judecată Marea Britanie

18 iun. 2021,, 22:00   Externe
2820 0

Operatorul aerian irlandez Ryanair dă în judecată Marea Britanie, în speranţa relaxării restricţiilor pentru Covid-19 care pun în pericol sezonul vacanţei de vară, transmite Reuters.

Ryanair s-a asociat cu Manchester Airports Group (MAG) pentru a depune joi o reclamaţie la Curtea Supreă din Anglia, solicitînd tranparentizarea sistemului de restricţii, a declarat un purtător de cuvînt al MAG. Şi alţi operatori aerieni sînt aşteptaţi să se alăture acestei acţiuni în justiţie.

Cu doar cîteva săptămîni înainte de sezonul de vîrf al călătoriilor din iulie şi august, cînd se obţin cele mai multe profituri, industria aviaţiei este îngrijorată de pierderea unei alte veri în faţa Covid-19, deoarece guvernul britanic blochează majoritatea călătoriilor, ceea ce înseamnă mai multe pierderi de locuri de muncă şi tensiuni financiare.

Industria călătoriilor a criticat în mod repetat sistemul ”semafor” al guvernului pentru destinaţiile internaţionale, spunînd că este imprevizibil şi nu are sens ştiinţific. Reprezentanţii industriei afirmă că unele ţări şi insule cu risc scăzut ar trebui să fie deschise pentru călătorii.

Un purtător de cuvînt al guvernului a declarat că nu poate comenta cu privire la procedurile legale.


"Recunoaştem că aceasta este o perioadă dificilă pentru sector, deoarece încercăm să echilibrăm redeschiderea la timp a călătoriilor internaţionale, protejînd în acelaşi timp sănătatea publică şi protejînd campania de vaccinare, a afirmat guvernul într-un comunicat.

Marea Britanie a permis din nou vacanţele din luna mai, după luni de zile de blocare, dar descurajează călătoriile către destinaţii populare de vacanţă precum Spania, Franţa, Grecia şi Statele Unite, clasificîndu-le drept ”chihlimbar” în sistemul său de semaforizare. Aceasta înseamnă că călătorii trebuie să stea în carantină timp de 10 zile la întoarcere şi să facă mai multe teste pentru Covid-19.

Doar cîteva destinaţii sînt clasificate ca verzi şi niciuna în Uniunea Europeană, după ce Portugalia a fost eliminată cu un preaviz scurt, la începutul lunii iunie.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?