Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Roboții au luat locul studenților în cadrul unei ceremonii de absolvire în Japonia

8 apr. 2020,, 22:00   Externe
2010 0

Ceremoniile de absolvire din Japonia au fost anulate din cauza pandemiei de coronavirus, dar studenții unei universități au reușit să ia parte la eveniment cu ajutorul unor roboți.

Fiecare student a primit un robot, pe care l-a controlat de la distanță prin intermediul laptopului, relatează Reuters.

Roboții folosiți pentru ceremonia de absolvire de la Universitatea de Business din Tokyo au fost îmbrăcați în robe și au avut chiar și o tocă.

„Fețele” roboților erau tablete pe care era afișat un avatar cu fața studenților, care s-au conectat de acasă și au controlat mașinăriile de pe laptopurile personale.

Unul cîte unul, roboții au înaintat pe podium pentru a-și primi diplomele. Profesorii i-au aplaudat și i-au felicitat, iar decanul Kenichi Ohmae a pus diplomele pe un raft montat pe roboți.


„Cred că este o experiență cu totul nouă, să primești un certificat într-o zonă publică în timp ce tu ești în spațiul privat”, a spus Kazuki Tamura prin intermediul apelului live, în timp ce își primea diploma.

Reprezentanții universității speră ca această abordare să fie folosită și de alte școli, pentru a evita evenimentele cu multe persoane.

Deși inițiativa a fost un succes, școala a limitat ceremonia la numai patru absolvenți, pentru a permite și roboților să practice „distanțarea socială” în timpul pandemiei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?