Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

O femeie a mințit că are cancer, pentru a se îmbogăți

15 mar. 2019,, 21:02   Externe
2717 0

Patricia Robertshaw, o femeie de 42 de ani din Marea Britanie, a folosit documente false prin care a fraudat asociații de caritate să o ajute cu bani.

Ea a susținut că are cancer și a cerut bani pentru operații și tratamente. Ea a mințit în privința stării ei de sănătate și și-a luat un concediu medical de trei luni, pretinzînd că urmează un tratament de radioterapie, a informat metro.co.uk.

În tot acest timp, ea și-a căutat alt serviciu (în momentul acela lucra ca organizator de evenimente) și a încercat să păcălească viitorii angajatori aducînd documente false privind calificările ei, susținînd că are un doctorat în filozofie obținut la Universitatea din Leeds. Va sta patru ani și cinci după gratii Între septembrie 2015 și noiembrie 2017, ea a reușit să pună mîna pe 86.833 de lire sterline numai pe baza acestei minciuni. Ea a fost prinsă după ce cineva s-a gîndit să verifice actele depuse de ea și a descoperit că erau niște falsuri grosolane.

Oamenii au intrat la bănuieli după ce i-au oferit posibilitatea de participa la două consultări gratuite, dar le-a refuzat de fiecare dată. Femeia și-a recunoscut vinovăția și a primit o condamnare de patru ani și cinci luni de închisoare cu executare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?