X 
Transnistria stiri: 1364
Eurovision stiri: 499

Putin şi Erdogan au discutat telefonic

24 ian. 2018,, 09:21   Externe
2640 0

Preşedintele rus Vladimir Putin şi preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan au discutat telefonic, marţi, despre situaţia din Siria, în condiţiile în care Turcia desfăşoară o operaţiune militară în provincia siriană Afrin, a anunţat serviciul de presă al Kremlinului, relatează site-ul agenţiei Tass.

"Ambele părţi au subliniat importanţa unor eforturi comune suplimentare în vederea soluţionării crizei, care trebuie să se bazeze pe principiile respectării integrităţii şi suveranităţii teritoriale a Siriei. Cei doi preşedinţi au discutat, de asemenea, despre pregătirile finale pentru Congresul Dialogului Naţional Sirian de la Soci. Părţile au exprimat speranţa că va fi un Congres reprezentativ şi că va contribui la obţinerea unei soluţii politice durabile în Siria, în conformitate cu Rezoluţia 2254 a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite şi cu acordurile încheiate în cadrul procesului de la Astana", se arată într-un comunicat de la Moscova.

Congresul Dialogului Naţional Sirian se va desfăşura în staţiunea Soci, pe litoralul rus al Mării Negre, pe 29-30 ianuarie. Rusia a invitat la această reuniune reprezentanţi ai Statelor Unite, Chinei, Franţei şi Marii Britanii, precum şi diplomaţi din Egipt, Iordania, Irak, Kazahstan, Liban şi Arabia Saudită.

Potrivit unei surse din cadrul preşedinţiei Turciei, citate de agenţia Anadolu, Erdogan i-a transmis lui Putin că operaţiunea militară din provincia Afrin are ca obiectiv înlăturarea militanţilor grupării insurgente kurde Unităţile Populare de Protecţie (YPG) şi ai organizaţiei teroriste Stat Islamic.

"Erdogan a subliniat că Turcia apreciază eforturile desfăşurate în coordonare cu Rusia în privinţa Siriei. Preşedintele turc a mai spus că operaţiunea, care are drept scop garantarea securităţii naţionale a Turciei, va contribui, de asemenea, la unitatea politică şi la integritatea teritorială a Siriei", a mai precizat sursa citată.


Turcia consideră grupările kurde siriene drept aliaţi ai mişcării insurgente separatiste Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK). Potrivit armatei Turciei, oraşele Kilis şi Hatay aflate de-a lungul graniţei cu Siria sînt în raza de acţiune a grupării YPG/PYD. Gruparea kurdă ar depinde de provincia Afrin pentru a crea conexiuni către Marea Mediterană din nord-vestul Siriei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?