M-am trezit din cauza exploziilor: Refugiații de la Centrul de refugiați de la Manej își împărtășesc poveștile

După cum se spune, prietenul la nevoie se cunoaște. Și republica noastră nu face excepție. Ușile centrelor pentru refugiați sînt deschise în toată țara, zi și noapte voluntarii încearcă să-i asigure cu tot ce au nevoie - mîncare, haine calde, articole de igienă personală și asistență medicală, zilnic concetățenii noștri colectează produse alimentare și haine.

Echipa Noi.md a vizitat unul dintre aceste centre, care a fost deschis chiar în incinta Complexului sportiv Manej, unde a discutat cu cei care și-au pierdut casele, dar nu și-au pierdut speranța.

Printre refugiații din Ucraina se numără oameni de diferite naționalități: ei au muncit acolo, au trăit sau pur și simplu au tranzitat teritoriul țării, împărtășind același sentiment - frica incredibilă pe care au trăit-o. Fiecare dintre ei are propria poveste sfîșietoare: cum au auzit primele explozii, cum s-au ascuns în adăposturi, cum au încercat să găsească orice posibilitate de a scăpa de război.

Cea mai mare parte a centrului este ocupată de femei cu copii mici care au nevoie de îngrijire specială.

Aici, voluntarii fac o treabă extraordinară în fiecare zi, asigurîndu-se că toată lumea este bine hrănită, este sănătoasă și bine îmbrăcată, că se simte ca acasă, iar cei care urmează să plece în Polonia, Turcia, Germania sînt ajutați să găsească transport.

Oamenii sînt foarte recunoscători pentru o primire atît de călduroasă. Mulți dintre ei sînt plăcut surprinși: Moldova este o țară mică, săracă, care acceptă pe toți cei care astăzi nu au acoperiș deasupra capului. Unii spun că nu vor uita niciodată cum poporul moldovenesc le-a întins mîna într-un moment fatal al vieții lor și cu siguranță voi povesti despre asta.

Refugiații sînt mulțumiți: mîncarea este gustoasă, ei mănîncă pe săturate, depozitul este plin de haine și donații, stocurile sînt suplimentate în fiecare zi.

Iată ce au spus oamenii cu care am vorbit:

„Nu știam că a început războiul. M-am trezit din cauza exploziilor. Exploziile au fost foarte puternice. Sirenele răsunau constant: dimineața, după-amiaza și seara. În permanență fugeam, unii în adăpost, alții în subsolul casei, pentru că toată lumea, desigur, este speriată. Cea mai mare parte a oamenilor a fost evacuată cu mult timp în urmă, chiar la început, cînd din Kiev a pornit o coloană mare, dar unii, din diverse motive, nu au putut să plece, și acești oameni suferă foarte mult. Era strașnic. Nu știi unde și cum să te întorci, am fost foarte speriați! De la începutul războiului, doar aceste trei nopți le-am dormit liniștită”.

„Am ajuns pe 3 martie, statul moldovenesc ne-a primit foarte bine, ne hrănesc bine, sîntem foarte recunoscători. Sîntem în tranzit, mergem în Azerbaidjan. Vă mulțumim!”.

„Eu am lucrat la Odessa, la Piața „7 km”. Mulți dintre refugiați nu știu încă că există astfel de locuri (Manej - nota red.), trebuie să se publice informații că aici se oferă asistență. Cei care trebuie să plece sînt transportați fără plată. Mulțumesc, nu mai am nimic de adăugat, mulțumesc foarte mult!”.

„Sînt din Ucraina, sînt cetățean al Ucrainei, am venit din orașul Nikolaev. Pe 24 au început să bombardeze. Pe 2 martie am ajuns la graniță. Slavă Domnului, au ajuns cu bine, copiii sînt în viață și sînt sănătoși. Atunci cînd copilul meu mi-a pus întrebarea: „Tată, cînd vom ieși din tranșee, din subsoluri?”, am decis că trebuie să-i scot din țară. Și i-am scos singur, pentru că copilul este mic, mezinul are 2 ani. Vă mulțumim, ne-ați primit foarte bine, foarte călduros. La graniță în general e ceva extraordinar! Copiilor li s-a oferit totul, începînd cu chupa-chups... tot ceea ce nu toată lumea-și permite! Am fost asigurați cu toate cele necesare, mîncarea a fost caldă, gustoasă, nu ne-am așteptam la așa ceva. Și felul întîi, și felul doi, chiar și banane. Copiii au fost încîntați!

Unul dintre voluntari ne-a vorbit despre cum se simt refugiații în Moldova:

„Sîntem la centrul de refugiați Manej, este ce mai mare centru din RM pentru refugiații din Ucraina. Capacitatea maximă este de 850 de persoane. La moment, avem circa 450. Centrul a fost deschis acum o săptămînă. Era destinat pentru 500 de oameni, dar pînă seara fluxul de refugiați era foarte mare și l-au lărgit pînă la 650 și, ulterior, pînă la 850. Pe parcursul zilei, la intrare, li se oferă ceai, cafea cu dulciuri, prăjituri, covrigi, tot ce avem. De două ori se ia masa – prînzul și cina. Refugiații primesc și celelalte lucruri de care au nevoie, cum ar fi produse de igienă – pastă și perie de dinți, săpun, șampon, scutece pentru copii, hîrtie, haine, încălțăminte, cărucioare pentru copii mici, jucării. Oamenii aduc zilnic donații, lucruri pe care le au acasă, dar mai întîi de toate vin la noi și ne întreabă de ce este nevoie ca să nu cumpere ceva ce nu folosim la moment și noi apoi repartizăm în funcție de necesitățile pe care le au refugiații. Ei vin la depozit, le spun doamnelor de ce au nevoie și ele le oferă. Toți sînt hrăniți, este cald. Sînt condiționere care lucrează mai ales pe timp de noapte. Dimineața aerisim încăperea, pentru că este un flux mare de oameni. Dimineața începe cu curățenie generală, se colectează gunoiul, se mătură. Sînt implicați inclusiv refugiații în acest proces. Noi sîntem voluntari, circa 20-30 pe zi. Îi ajutăm să-și găsească transport spre anumite destinații. Noi organizăm transport spre Germania, România. În fiecare seară este trenul care merge spre Iași. De aici microbuzele îi duc la Gara Feroviară, iar de acolo ei pleacă mai departe la Iași. Sînt autocare și spre Germania. Noi întocmim liste. Ei trebuie să aibă minimum un document care confirmă că este cetățean al Ucrainei. Ulterior anunțăm ora plecării, îi îmbarcăm și ei pleacă mai departe”.