Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

Procurorii din Atena presupun că unele incendii nu au izbucnit întîmplător

10 aug. 2021,, 11:30   Externe
2040 0

Este din nou cod portocaliu de caniculă, în mare parte din Grecia. Flăcările au reînviat în peninsula Peloponez în regiunile Arcadia și Elida, în zona Olimpiei antice.

Cu toate eforturile de pînă acum, continuă să ardă și o zonă muntoasă din regiunea Focida. Procurorii de la Curtea Supremă din Atena au deschis o anchetă, deoarece cred că unele dintre focuri au fost aprinse intenționat. La Atena, sute de oameni au protestat față de modul în care guvernul a gestionat criza incendiilor, transmite Noi.md.

Trei oameni au murit în incendiile din această vară, din Grecia. Flăcările au distrus 370.000 de hectare de vegetație, o suprafață de trei ori mai mare decît media anuală din ultimele două decenii.

În partea de nord a insulei, flăcările continuă să progreseze necontrolat, în ciuda eforturilor pompierilor. Foarte multe obiective turistice au fost înghițite de foc.

În calea incendiului s-a aflat și localitatea Pefki, de pe țărmul nordic al Eviei. Sute de turiști și localnici au fost evacuați cu feribotul, deoarece drumurile erau blocate. Vaporul a ancorat chiar pe plajă, pentru ca oamenii și mașinile să poată urca la bord. Deasupra lor, cerul era portocaliu, iar soarele nu se mai vedea - o imagine care pare desprinsă dintr-un film de groază.


Efectul incendiilor se vede clar din satelit - partea nordică a insulei Evia este maro, deoarece focul a pîrjolit toată vegetația.

Premierul Greciei a recunoscut că statul nu a fost la înălțimea așteptărilor, dar a promis ajutor celor care au avut de suferit. Guvernul a creat un fond special de 500 de milioane de euro din care vor fi plătite compensații.

Kyriakos Mitsotakis, premierul Greciei: „Deși am făcut tot ce a fost omenește posibil, în multe cazuri nu a fost suficient deoarece am dat o luptă inegală cu natura."

Oamenii sînt supărați pe autorități. Ei acuză că nu au primit ajutor nici de la guvern, nici de la vreun partid politic.

„Furie, asta este tot ce simt”, spune o localnică.

„Dacă nu există niciun plan de prevenție pentru păduri, dacă pădurea nu este curățată... Eu nu sînt pădurar, dar cred că trebuie să existe niște măsuri de prevenție, nu să faci ceva abia după ce se întîmplă", completează alt locuitor.

Cîteva sute de oameni s-au adunat în fața Parlamentului din Atena să protesteze față de modul în care guvernul a gestionat criza incendiilor care au distrus pădurile și proprietățile din toată țara.

Televiziunile și rețelele de socializare sînt pline de comentariile furioase ale grecilor despre faptul că nu au fost suficiente dotări și efective de pompieri care să combată incendiile. În Grecia au izbucnit aproape 600 de incendii în doar cîteva zile.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?