X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Șefa guvernului din Norvegia, amendată cu aproape 2.000 de euro, după ce a făcut petrecere de ziua ei

9 apr. 2021,, 16:15   Externe
3850 0

Erna Solberg, premierul Norvegiei, a fost sancționată de poliție pentru încălcarea regulilor anti-COVID-19 privind distanțarea socială pentru că a organizat, în februarie, o adunare de familie de ziua ei de naștere, relatează Reuters.

Amenda aplicată este de 20.000 de coroane norvegiene, echivalentul a 1.975 de euro, a declarat vineri șeful poliției norvegiene Ole Saeverud, într-o conferință de presă. Premierul a cerut scuze luna trecută pentru organizarea unui eveniment cu ocazia împlinirii vîrstei de 60 de ani, cu 13 membri de familie, într-o stațiune montană, la sfîrșitul lunii februarie. Asta în condițiile în care Guvernul pe care îl conduce a interzis adunările de mai mult de 10 persoane.

„Deși legea este aceeași pentru toți, nu toți sînt egali în fața legii. De aceea, este corect să fie aplicată o amendă, pentru a menține încrederea populației în regulile privind restricțiile sociale”, a justificat șeful poliției amenda dictată premierului Norvegiei. Chiar dacă premierul Solberg a organizat evenimentul împreună cu soțul ei, Sindre Finnes, poliția nu l-a amendat și pe acesta. De asemenea, nici responsabilii restaurantului în care a avut loc evenimentul nu au fost sancționați.

„Solberg este liderul țării și ea a fost în fruntea restricțiilor impuse pentru a limita răspîndirea virusului”, a explicat șeful poliției.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?