Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Avertisment pentru cei care vor să vadă ultimul film din seria Războiul Stelelor

12 dec. 2019,, 00:30   Externe
2887 0

„Star Wars: The Rise of Skywalker”, ultimul film din seria Războiul Stelelor, ar putea declanșa crize de epilepsie persoanelor fotosensibile, au avertizat studiourile Walt Disney.

Compania producătoare a emis, în acest sens, un comunicat de presă în care spectatorii sînt avertizați că filmul conține „mai multe scene cu imagini și lumini intermitente care i-ar putea afecta pe cei care suferă de epilepsie fotosenzitivă”.

Disney a cerut ca sălile de cinema unde va rula acest film să posteze anunțuri care să-i avertizeze pe spectatori cu privire la acest risc.

Conform datelor Epilepsy Foundation, luminile intermitente pot provoca, în funcție de intensitate și tipar, crize în cazul a 3% din persoanele care suferă de epilepsie.

Practic, orice flash luminos, indiferent că e provine de la o alarmă de incendiu sau de la lumina intermitentă a unui monitor de calculator, poate provoca crize persoanelor care suferă de epilepsie fotosenzitivă.


Avertismentul nu înseamnă că fanii „Războiului Stelelor” care suferă de epilepsie nu vor putea afla cum se va termina această saga. Epilepsy Foundation recomandă ca cei care suferă de epilepsie să roage un prieten să vadă filmul înainte, singur. Apoi, cînd cei doi vor vedea filmul împreună, persoana care a văzut deja filmul să o avertizeze pe cea care suferă de epilepsie cînd urmează o scenă cu lumini intermitente.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?