Transnistria stiri: 1366
Eurovision stiri: 499

Prima imagine de la nunta oficiată în secret a premierului Boris Johnson

31 mai. 2021,, 20:00   Externe
3059 0

Premierul britanic Boris Johnson (56 de ani) şi proaspăta soţie, Carrie Symonds (33 de ani), au publicat prima fotografie de la nuntă.

Premierul britanic Boris Johnson s-a căsătorit sîmbătă cu logodnica sa, Carrie Symonds, în cadrul unei „ceremonii desfăşurate în secret”, la Catedrala Westminster, potrivit presei britanice, notează AFP. Fotografia este făcută în grădina din Downing Street, iar soţia premierului poartă o rochie albă lungă şi o bentiţă florală, iar Johnson poartă un costum închis la culoare şi o cravată albastră, cu o floare albă în butonieră.

Boris Johnson este al doilea prim-ministru britanic care s-a căsătorit în timpul mandatului său, primul fiind Robert Jenkinson în 1822. Cei doi aşteptau de mai multe luni să se căsătorească după ce planurile lor iniţiale de nuntă au fost amînate anul trecut de pandemie. Cuplul s-a logodit în decembrie 2019 şi are un băieţel de un an, Wilfred. Aproximativ 30 de invitaţi au participat la slujba religioasă – maximul permis în prezent – în centrul Londrei, după ce au fost invitaţi în ultimul moment, potrivit Mail on Sunday.

Cununia a fost celebrată de preotul care l-a botezat pe fiul lor, iar Wilfred a fost, de asemenea, prezent, potrivit The Sun. Boris Johnson a mai fost căsătorit de două ori anterior. A avut patru copii cu soţia sa anterioară, avocata Marina Wheeler, înainte ca aceştia să se despartă în 2018. Se crede că are şi o fiică născută dintr-o aventură.

La alegerea sa în 2019, el a devenit primul şef de guvern necăsătorit care a locuit în Downing Street.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?