Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 500
Preşedintele stiri: 3988

Ambasada Rusiei: Autoritățile britanice rețin și interoghează cetățenii ruși

15 mai. 2018,, 10:45   Externe
4067 1

Ambasada Federației Ruse la Londra anunță că cetățenii ruși pot fi reținuți și interogați în momentul intrării pe teritoriul Regatului Unit.

Într-un mesaj postat pe pagina Ambasadei se spune că „Misiunea diplomatică a fost sesizată în legătură cu interogarea de către organele de drept britanice a mai multor cetățeni care au intrat pe teritoriul Regatului Unit în regim legal, avînd vize”.

Diplomații ruși au îndemnat cetățenii Rusiei să se adreseze misiunii diplomatice în cazul în care au fost supuși unor controale suplimentare în timp ce traversează frontiera britanică.

Relațiile între Londra și Moscova s-au deteriorat după otravirea în Salisbury a fostului spion rus Serghei Skirpal șia fiicei acestuia, Iulia. Atunci Londra a acuzat Moscova că a folosit un gaz neuro-toxic numit Noviciok. Marea Britanie a expulzat 23 de diplomați ruși, iar Moscova a răspuns simetric.

În semn de solidaritate cu Marea Britanie peste 20 de state occidentale au expulzat peste 100 de diplomați.


La începutul lunii aprilie la Londra a fost examinat minuțios un avion al companiei ruse Aeroflot.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?