Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Pompeo: SUA vor declara "antisemită" mişcarea internaţională de boicotare a Israelului

20 noi. 2020,, 05:00   Externe
5097 0

Statele Unite vor lua măsuri "imediate" împotriva organizaţiilor legate de mişcarea internaţională anti-Israel 'Boicot, Dezinvestiţii, Sancţiuni' (BDS), pe care o vor declara "antisemită", a afirmat joi, la Ierusalim, şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo, potrivit AFP şi DPA.


"Astăzi, vreau să fac un anunţ. Vom lua măsuri imediate pentru a identifica organizaţiile implicate în campania de ură dusă de BDS şi vom retrage sprijinul american pentru aceste grupuri", a declarat Pompeo într-o conferinţă de presă cu premierul israelian Benjamin Netanyahu.

BDS este o mişcare care promovează boicotarea produselor israeliene.

"Vom considera campania globală BDS ca antisemită", a declarat Pompeo.

"A venit momentul", a spus spus el, calificând mişcarea drept un "cancer".

"Sună minunat", a răspuns Netanyahu.

Premierul israelian le-a mulţumit lui Pompeo şi preşedintelui american în exerciţiu Donald Trump pentru sprijinul lor fără precedent din ultimii patru ani, inclusiv pentru recunoaşterea "statutului legal al comunităţilor israeliene din Iudeea şi Samaria".

Netanyahu a făcut referire la anunţul din urmă cu un an al lui Pompeo conform căruia Washingtonul nu va mai considera coloniile Israelului din Cisiordania ocupată ca fiind ilegale în raport cu legislaţia internaţională, aşa cum face cea mai mare parte din comunitatea internaţională.

Pompeo urmează să efectueze joi o vizită la Platoul Golan, teritoriu sirian ocupat de Israel.

"Astăzi voi avea şansa să vizitez Platoul Golan. Simpla recunoaştere (a acestui teritoriu) ca făcând parte din Israel a fost o decizie de o importanţă istorică a preşedintelui Donald Trump, în acelaşi timp şi o simplă recunoaştere a realităţii", a mai spus Pompeo la conferinţa de presă cu Netanyahu, potrivit AFP.

În martie 2019, SUA au devenit prima ţară care a recunoscut suveranitatea israeliană asupra acestui teritoriu strategic aflat la intersecţia Libanului cu Siria, o măsură denunţată de numeroase state.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?