X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Organizaţia Cooperării Islamice condamnă Israelul în termenii cei mai fermi

12 mai. 2021,, 19:30   Externe
2122 0

Organizaţia Cooperării Islamice (OCI) a condamnat marţi Israelul şi şi-a reiterat sprijinul pentru palestinieni, în contextul agravării situaţiei din Ierusalimul de Est şi Fîşia Gaza, transmite AFP.

OCI ''condamnă în termenii cei mai fermi atacurile repetate ale autorităţilor israeliene contra poporului palestinian'', a declarat forul panislamic cu sediul în oraşul saudit Jeddah.

De asemenea, OCI a denunţat ''continuarea de către forţele de ocupaţie israeliene a programelor lor coloniale - construirea de colonii, tentative de confiscare a proprietăţilor palestiniene, expulzarea forţată a palestinienilor de pe pămînturile lor''.

În ultima săptămînă violenţele s-au amplificat în Ierusalimul de Est, unde au avut loc ciocniri între manifestanţi palestinieni şi poliţia israeliană, în special în zona moscheii Al-Aqsa, al treilea loc sfînt al musulmanilor.

Armata israeliană a declarat miercuri dimineaţă că peste 1.000 de rachete au fost lansate începînd de luni seară dinspre Fîşia Gaza către sudul Israelului, în special de grupările militante Hamas şi Jihadul Islamic.

Purtătorul de cuvînt al armatei israeliene, Jonathan Conricus, a indicat că peste ''1.000 de rachete'' au fost trase dinspre Fîşia Gaza, dintre care 850 au fost interceptate de scutul antirachetă israelian Iron Dome.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?