Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

„Nu știu cînd sau dacă ne vom mai revedea”. Fostul președinte polonez internat în spital

15 mar. 2021,, 12:14   Externe
2402 0

Fostul președinte polonez Lech Walesa, simbol al luptei anticomuniste din Polonia anilor 1980, a postat duminică pe Facebook un mesaj video îngrijorător despre starea sa de sănătate în care anunţă că se internează în spital și sugerează că ar putea fi ultima dată cînd se mai poate adresa simpatizanților săi, relatează AFP, preluată de Agerpres.

„Mă internez la spital. Ce urmează doar timpul ne va spune”, declară laureatul Premiului Nobel pentru Pace, în vîrstă de 77 de ani, în această înregistrare video postată pe Facebook. „Prin urmare, întrucît nu ştiu cînd ne vom revedea sau dacă ne vom mai revedea, aş dori să vă spun că am făcut totul pentru a servi bine naţiunea”, a adăugat el fără să ofere vreun detaliu de ordin medical asupra stării sale de sănătate.

„Pe curînd, dacă destinul îmi permite să rămîn un pic mai mult pe acest pămînt. Dacă nu, rugaţi-vă pentru mine”, își încheie mesajul fostul lider carismatic al mişcării sindicale Solidaritatea care, în 1989, a pus capăt în mod paşnic comunismului în Polonia.

Ulterior, pe contul său de Facebook a fost postată o fotografie în care Lech Walesa, în pijama, cu halat și aflat într-un scaun cu rotile, așteaptă pe un hol de spital, avînd deasupra un panou care înfățișează un medic în timpul unei intervenții chirurgicale. „În așteptare...” - este mesajul care însoțește fotografia.

Probleme cardiace


Secretarul său, Marek Kaczmar, a declarat pentru AFP că Lech Walesa intră în spital pentru o înlocuire programată a bateriei stimulatorului său cardiac. „Sînt însă complicaţii. Se pare că o parte a firului care se află în inimă este probabil rupt”, a explicat el.

După ce iniţial a vorbit despre posibilitatea unei operaţii de urgenţă duminică seara, el a revenit și a spus că intervenţia va avea loc luni.

„Sîntem optimişti. Şeful este puternic. A supravieţuit multor bătălii, deci să sperăm că va ieşi mai puternic şi de această dată”, a declarat Marek Kaczmar.

Lech Walesa, un lider intrat în istorie

Angajat ca electrician la şantierul naval din oraşul Gdansk, port la Marea Baltică, Lech Walesa a uimit blocul comunist şi întreaga lume preluînd conducerea unei mişcări greviste a 17.000 de muncitori de la şantierul naval, în 1980. În cele din urmă, regimul comunist a fost nevoit să recunoască Solidaritatea ca fiind primul şi singurul sindicat independent din blocul sovietic, cu milioane de membri în toată Polonia.

Lech Walesa a primit Premiul Nobel pentru Pace în 1983, înainte de a deveni, în 1990, primul preşedinte ales democratic în Polonia postbelică.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?