Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Casa care poate fi dusă oriunde, în cîteva ore

15 mar. 2021,, 03:00   Externe
2708 0

Un pachet de dimensiuni mai mari, transportabil cu un camion, poate constitui o casă.

Cu un cost relativ scăzut – 24.800 de lire sterline pentru un spațiu de 27 de metri pătrați – mobilitate de excepție și o rapiditate de invidiat a construcției, un nou tip de locuință se remarcă prin flexibilitatea inedită a proiectului, scrie cunoastelumea.ro.

Componentele casei numite M.A.Di Home se realizează în fabrică, apoi sînt transportate cu camionul și se desfac la locul unde se dorește amplasarea locuinței.

Acolo se asamblează pe loc, în doar cîteva ore. Un spațiu de 84 de metri pătrați costă, cu geamuri și uși, 55.000 de lire sterline, notează „Daily Mail”.

Potrivit madihome.com, casa are formă de „A”, este remarcabil de luminoasă și a fost imaginată de arhitectul italian Renato Vidal.


Are rezistență în caz de cutremur, este prietenoasă cu mediul, fiind prevăzută cu panouri solare, lumini LED și sisteme de colectare a apei de ploaie, ceea ce o face și independentă energetic.

Poate fi amplasată oriunde, fără să aibă nevoie de fundație din beton și implică asamblarea pe rînd a fiecărui modul, apoi a acoperișului, pereților interiori și parchetului.

Toate modelele (unele mai elaborate, cu scară interioară) includ o baie și toate instalațiile necesare. Comanda se onorează în 60 de zile, iar casa poate fi demontată cu aceeași ușurință, pentru a fi mutată.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?