Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Chișinăul respinge declarațiile lui Lavrov, care consideră R. Moldova drept „următoarea Ucraina”

2 feb. 2023,, 13:32   Externe
2761 1

Ministerul de Externe de la Chișinău respinge declarațiile ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, care consideră Republica Moldova drept „următoarea Ucraina”.

„Respingem categoric declarațiile șefului diplomației ruse care nu corespund adevărului și fac parte din retorica amenințătoare deja bine cunoscută a diplomației ruse. Ținem să amintim părții ruse că drumul pe care merge Republica Moldova este calea aderării la Uniunea Europeană. Acesta este proiectul de țară susținut de cetățeni. Moldova ca stat și moldovenii indiferent de preferințele politice sau geopolitice își doresc Pace, Libertate și Democrație. Vom aprecia ca toate țările lumii, inclusiv Federația Rusă să respecte decizia poporului nostru”, a declarat purtătorul de cuvânt al MAEIE, Daniel Vodă.

„Republica Moldova și-a ales clar viitorul, iar acest viitor este parte a lumii libere”, a adăugat acesta.

Reamintim că ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, într-un interviu acordat jurnalistului Dmitri Kiseliov, a declarat că Occidentul consideră Moldova o "nouă Ucraina", iar președintele țării Maia Sandu "tinde spre NATO" și este "pregătită pentru unirea Moldovei cu România".

El a atras atenția asupra faptului că, în paralel cu u astfel de "orientare pro-NATO, pro-UE" a lui Sandu, Occidentul și Chișinăul refuză să reia activitatea în formatul "5+1" cu participarea Chișinăului, Tiraspolului, Rusiei, SUA, OSCE, ONU. Potrivit lui Lavrov, acest lucru "vorbește despre multe".
" Occidentul consideră acest format nepotrivit, pentru că el era necesar atunci cînd la Chișinău existau autorități interesate de păstrarea integrității teritoriale și de un acord cu Transnistria. Iar cînd a venit guvernarea care este gata să rezolve problema transnistreană cu forța și insistă pe alungarea pacificatorilor noștri de acolo și a celor care păzesc depozitele de muniții din Colbasna, atunci nu este nevoie de formate de negocieri, trebuie doar să susții guvernul", a explicat ministrul rus de Externe.

"Aceasta este una dintre țările pe care Occidentul vrea s-o transforme într-o altă anti-Rusia", a concluzionat el.

10
3
0
5
7

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?