X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Lituania relaxează cu precauţie restricţiile

11 mar. 2021,, 23:00   Externe
2102 0

Lituania relaxează restricţiile legate de coronavirus după o scădere a numărului de noi infectări, a decis miercuri guvernul de la Vilnius, potrivit DPA.

Autorităţile acestei ţări baltice au decis ca toate magazinele în care se poate intra direct din stradă să se redeschidă începînd cu 15 martie.

Muzeele şi galeriile se vor deschide pentru vizitatori la aceeaşi dată.

În magazine, între clienţi trebuie să existe un spaţiu de 20 de metri pătraţi, iar în muzee şi galerii, de 30 de metri pătraţi, scrie agerpres.ro.

În sălile de expoziţie vor fi permise numai două persoane în acelaşi timp, cu excepţia familiilor. Biletele trebuie cumpărate online.

Lituania, ţară cu aproape trei milioane de persoane, a impus un lockdown la mijlocul lui decembrie care interzicea întîlnirile publice şi ieşirile în oraş.

Măsurile au fost relaxate uşor la mijlocul lui februarie şi începutul lui martie, dar măsurile actuale încă impun ca numai magazinele de pînă la 300 de metri pătraţi să poată fi redeschise, în timp ce spaţiile interioare ale muzeelor şi galeriile rămîn închise.

Aproape 204.000 de cazuri de coronavirus şi 3.351 de decese legate de COVID-19 au fost înregistrate în Lituania de la începutul pandemiei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?