X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

Israel: Circulaţia pe timp de noapte, interzisă

24 feb. 2021,, 08:43   Externe
1265 0

Israelul a decis să impună, cu începere de joi, o interdicţie de circulaţie pe timp de noapte cu ocazia sărbătorii religioase evreieşti Purim, pentru a evita o creştere a contaminărilor cu noul coronavirus, notează AFP.

Interdicţia de circulaţie va fi impusă între orele 20:30 (18:30 GMT) şi 05:00 (03:00 GMT), de joi pînă duminică dimineaţă, a indicat într-un comunicat comun biroul premierului şi ministrului sănătăţii, transmite Agerpres.ro.

În aceste trei zile, adunările cu mai mult de zece persoane într-un loc închis şi cu peste 20 de persoane în exterior vor fi interzise, potrivit comunicatului.

Sărbătoarea Purim care va fi celebrată joi seară şi vineri şi marchează, potrivit tradiţiei evreieşti, victoria evreilor împotriva unui vizir al Imperiului Persan, Haman, în secolul al V-lea î.d.Hr.

În mod tradiţional, este ocazia pentru defilări de carnaval, petreceri cu costume şi mari adunări populare.


Anul trecut, autorităţile au interzis adunările în timpul acestei sărbători în timp ce pandemia se afla în stadiile incipiente, dar restricţiile nu au fost respectate de întreaga populaţie, provocînd un vîrf al contaminărilor în săptămînile următoare.

Israel a redeschis duminică centrele comerciale şi magazine stradale pentru toată populaţia după al treilea lockdown de la începutul pandemiei.

Statul evreu a administrat deja cele două doze de vaccin Pfizer/BioNTech la trei milioane de persoane, aproape o treime din populaţia sa.

Peste 757.000 de cazuri de COVID-19 au fost înregistrate oficial în ţară, dintre care peste 5.600 de decese, de la începutul pandemiei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?