Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Iisus nu ar primi viză pentru Marea Britanie

20 noi. 2019,, 02:30   Externe
4442 0

Iisus nu ar fi avut nicio șansă de a primi viză de intrare în Marea Britanie dacă s-ar lua în considerare sistemul de imigrare selectivă cu punctaj promovat de premierul Boris Johnson, este de părere arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, liderul spiritual al Bisericii anglicane, potrivit rt.com.

"Fondatorul nostru Iisus Hristos nu era, bineînțeles, alb, de clasă mijlocie și britanic - cu siguranță nu ar obține viză -, decît dacă am duce lipsă în mod particular de tîmplari", a spus, luni, arhiepiscopul, aflat la o conferință de afaceri organizată de Confederation of British Industry, potrivit Mediafax.

Comentariul ironic privind propunerea unui sistem de imigrare selectivă bazată pe punctaj a stîrnit rîsete și aplauze în rîndul publicului.

Johnson este unul dintre cei mai mari susținători ai acestui sistem, potrivit căruia persoanele care vor să migreze în Marea Britanie sînt evaluate în funcție de calificare, educație, vîrstă, cunoștințele de limba engleză și alte abilități aflate la mare căutare în regat.

Sistemul este inspirat de cel australian și a fost propus inițial de Partidul Independenței (UKIP), înainte de alegerile din 2017. Ulterior, ideea a fost preluată de cabinetul Johnson, iar premierul spune că va face demersurile pentru adoptarea unui sistem de imigrare "egal" după Brexit, dacă va cîștiga alegerile programate pe 12 decembrie.


Potrivit sistemul de imigrare aflat în vigoare, cetățenii din statele membre ale Uniunii Europene nu au nevoie de viză pentru a lucra în Marea Britanie. În timp ce Conservatorii spun că sistemul propus va permite reducerea numărului de migranți lipsiți de pregătire profesională, laburiștii se opun adoptării acestuia.

Comentariile lui Welby au stîrnit o furtună de reacții. Mulți au glumit despre faptul că Iisus sigur ar întruni criteriile, pentru că avea abilități unice, precum capacitatea de a transforma apa în vin și de a hrăni 5.000 de oameni cu cinci pîini și doi pești, de exemplu.

Alții au spus, în schimb, că Welby a înțeles greșit, pentru că, potrivit regulilor în vigoare, preoților le sînt acordate vize, cu condiția să știe limba engleză.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?