Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Un fotoreporter al agenţiei Reuters, ucis în timp ce acoperea jurnalistic luptele dintre forţele afgane şi talibani

16 iul. 2021,, 22:30   Externe
2261 0

Danish Siddiqui, un fotoreporter al agenţiei Reuters, laureat al premiului Pulitzer, a fost ucis vineri în Afganistan, unde acoperea jurnalistic luptele dintre forţele de securitate afgane şi talibani în apropierea unui post de frontieră cu Pakistan, conform unei ştiri transmise de Reuters, preluată de AFP.

Forţele de securitate afgane încercau vineri să recucerească localitatea strategică Spin Boldak, în sud, căzută miercuri în mîinile talibanilor, cînd Siddiqui şi un ofiţer afgan de grad înalt au fost ucişi de tirurile insurgenţilor, a declarat pentru Reuters un comandant al armatei afgane.

Danish Siddiqui, de naţionalitate indiană, însoţea de la începutul săptămînii forţele de securitate afgane în apropiere de Kandahar, în sudul ţării.

'Căutăm de urgenţă mai multe informaţii şi colaborăm cu autorităţile din regiune', au transmis într-un comunicat preşedintele Michael Friedenberg şi redactorul-şef Alessandra Galloni ai agenţiei Reuters.

'Danish era un jurnalist remarcabil, un soţ şi un tată devotat, şi un coleg foarte apreciat. Gîndurile noastre se îndreaptă spre familia sa în aceste momente cumplite', au adăugat ei.

Fotoreporterul anunţase agenţia puţin mai devreme vineri că fusese rănit la un braţ de un şrapnel. El fusese îngrijit şi se recupera în momentul în care talibani care se retrăgeau de la Spin Boldak au ajuns în locul în care se afla, a declarat comandantul citat de Reuters.

Reuters a precizat că nu este în măsură să verifice în mod independent aceste afirmaţii.

Danish Siddiqui a făcut parte din echipa Reuters care a obţinut în 2018 premiul Pulitzer la categoria 'Feature Photography', pentru documentarea crizei refugiaţilor Rohingya.

Siddiqui lucra din 2010 pentru Reuters şi acoperise fotojurnalistic războaiele din Afganistan şi Irak, criza refugiaţilor Rohingya, manifestaţiile din Hong Kong şi cutremurele din Nepal.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?