X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Comisia Europeană a stabilit cîți oameni trebuie vaccinați în fiecare stat UE

20 ian. 2021,, 08:58   Externe
6084 0

Comisia Europeană a stabilit marți un set de obiective pentru statele membre astfel încît pînă la vară să se atingă un prag de vaccinare de 70% din populația adultă. Pînă la finele lunii ianuarie se va lua o decizie și în privința certificatelor de vaccinare.

Comunicatul Comisiei Europene privind țintele de vaccinare vine cu doar două zile înainte de întîlnirea liderilor europeni, pentru a adopta o strategie comună împotriva pandemiei de coronavirus.

Obiectivele stabilite de ce sînt etapizate:

*Pînă în luna martie trebuie vaccinați cel puțin 80% din bătrînii de peste 80 de ani și 80% din personalul din sistemul de sănătate și din centrele de asistență socială în fiecare stat membru UE

*Pînă în vară trebuie vaccinată 70% din populația adultă în fiecare stat membru UE


*Comisia Europeană, statele membre și Agenția Europeană a Medicamentului vor lucra cu companiile producătoare pentru a crește capacitățile de producție a vaccinurilor

*Comisia va lucra cu statele membre la realizarea unui certificat de vaccinare în concordanță cu legea protecției datelor personale. Se urmărește obținerea unui consens la nivel european pînă la sfîrșitul lunii ianuarie, astfel încît certificatele de vaccinare să poată fi folosite în sistemele de sănătate din UE și la nivel global.

Restricțiile trebuie să rămînă în vigoare

Comisia Europeană recomandă statelor membre să continue să aplice măsurile de distanțare socială, limitarea contactelor, să combată dezinformarea, să intensifice testarea anti-COVID și să intensifice urmărirea contacților și secvențierea genomului virusului, astfel încît să fie pregătite în cazul apariției unei noi tulpini a coronavirusului.

O altă măsură propusă este ajutarea vecinilor UE în lupta cu coronavirusul - Balcanii de Vest, statele din sudul și estul UE, dar și cele din Africa.

Călătoriile neesențiale vor fi descurajate în continuare, pînă cînd situația epidemiologică se va îmbunătăți.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?