X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

UE a dat în judecată AstraZeneca

26 apr. 2021,, 16:20   Externe
3174 0

Comisia Europeană a anunțat luni că a demarat acțiuni juridice contra AstraZeneca pentru că nu a respectat contractul pentru furnizarea de vaccinuri contra Covid-19 și nu a avut un plan ”viabil” pentru asigurarea la timp a livărilor, transmite Reuters.

Potrivit contractului, compania se angajase să facă tot ce poate pentru a livra 180 de milioane de doze în UE în al doilea trimestru al acestui an, pentru un total de 300 de milioane de vaccinuri în perioada decembrie 2020 – iunie 2021.

Dar, pe 12 martie, compania a transmis un comunicat de presă în care a anunțat că va încerca să livreze doar o treime din acest total. La o săptămînă după, Comisia Europeană a trimis companiei o notificare, ca prim pas al procedurii juridice de rezolvare a disputelor.

”Comisia a demarat vineri acțiuni legale contra AstraZeneca”, a declarat luni un purtător de cuvînt european, precizînd că toate cele 27 de state UE au sprijinit decizia.

”Unii termeni ai contractului nu au fost respectați, iar compania nu a fost în poziția de a furniza o strategie de încredere care să asigure livrarea la termen a dozelor”, a explicat acesta.

”Vrem să ne asigurăm că există o livrare rapidă a unui număr suficient de doze, la care cetățenii europeni au dreptul, și care a fost promis pe baza contractului”, a mai spus purtătorul de cuvînt.

Joi, preşedintele Klaus Iohannis a spus, întrebat dacă și Romînia va da în judecată compania AstraZeneca pentru întîrzierea livrării dozelor de vaccin anti-COVID, că este "dezamăgitor" că furnizorul nu a respectat contractele și că "lucrurile nu pot fi trecute cu vederea aşa de simplu”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?