Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Două state întrerup relațiile diplomatice

15 dec. 2020,, 10:55   Externe
3700 0

Autoritățile somaleze au decis marți să întrerupă relațiile diplomatice cu Kenya vecină.

Acest lucru a fost anunțat de ministrul Informației din Somalia, Osman Abukar Dubbe, scrie tass.ru.

„Somalia își retrage toți diplomații din Kenya și solicită, de asemenea, diplomaților kenyeni să părăsească Somalia în termen de șapte zile", a declarat ministrul, citat de Reuters.

Actuala agravare a relațiilor dintre cele două țări vecine a venit la cîteva ore după sosirea Președintelui Somalilandului, Musa Bihi Abdi, în Kenya, într-o vizită de stat de trei zile. Somaliland este recunoscut de comunitatea mondială ca parte a Somaliei, autoritățile Republicii Somaliland și-au declarat unilateral suveranitatea de stat în primăvara anului 1991.

„Guvernul federal al Somaliei regretă imixtiunea deschisă a guvernului kenyan în afacerile interne și politice din Somalia, care ar putea deveni un obstacol în calea stabilității în regiune", se arată într-o declarație a MAE al Somaliei publicată marți.


Între timp, guvernul kenyan a negat acuzațiile lui Mogadiscio ca nefondate. „Toate acțiunile actuale ale guvernului somalez se bazează pe acuzații nefondate”, se arată în comunicatul MAE kenyan. „Guvernul kenyan respectă și susține principiile internaționale fundamentale de integritate teritorială și independență”. De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe din Kenya a declarat că nu a primit încă nicio notificare verbală sau scrisă în adresa ambasadorului kenyen cu privire la solicitarea de a părăsi Somalia.

Un contingent kenyan se află acum în Somalia ca parte a Misiunii de menținere a păcii a Uniunii Africane în Somalia (AMISOM). Efectivul său ajunge la 3,6 mii. Creat în 2007, AMISOM are un mandat de a sprijini guvernul de tranziție al Somaliei, de a pune în aplicare planul de securitate națională și de a instrui forțele de securitate somaleze. Numărul total al contingentului AMISOM este de 20,6 mii de persoane. Uganda, Burundi, Etiopia, Kenya, Djibouti și-au trimis contingenții la AMISOM. Misiunea implică, de asemenea, unități de poliție din Nigeria, Ghana și Sierra Leone.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?