X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Cehia donează Moldovei echipament medical de protecție

7 apr. 2022,, 15:45   Externe
2533 0

Cehia donează Republicii Moldova echipament medical de protecție. Lotul umanitar conține costume, mănuși, măști și ochelari de protecție.

Valoarea donației se estimează la peste 600 de mii de euro, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Ambasadei Cehiei la Chișinău, transmite Noi.md cu referire la Știri.md.

„Moldova a fost lovită de o pandemie și de o criză a refugiaților. Prin urmare, am decis să ajutăm poporul moldovean la cererea Guvernului Republicii Moldova”, a menționat ambasadorul Cehiei în Republica Moldova, Stanislav Kázecký, citat în comunicatul de presă.

Sprijinul Cehiei este oferit prin Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene, în cadrul abordării comune „Team Europe”, pe care UE și statele membre o aplică pentru a ajuta Republica Moldova în depășirea consecințelor pandemiei COVID-19 și gestionarea crizei refugiaților.

Republica Moldova este una dintre țările prioritare către care este direcționat ajutorul umanitar ceh. Pe lîngă această donație, Cehia sprijină în mod direct refugiații ucraineni printr-un ONG local, proiectul avînd un buget de 400 de mii de euro. Companiile cehe vor furniza, de asemenea, clinici mobile, truse de salvare și paturi. Donația va fi predată Spitalului Clinic al Ministerului Sănătății din Chișinău, iar Ministerul Sănătății al Republicii Moldova va asigura distribuirea ajutorului unde acesta este necesar.


„Republica Moldova este, de asemenea, un beneficiar pe termen lung al ajutorului pentru dezvoltare al Republicii Cehe. Proiectele de dezvoltare se concentrează pe sectoare prioritare, cum ar fi managementul durabil al resurselor naturale, dezvoltarea incluziunii sociale, buna guvernare democratică și agricultura. Bugetul anual pentru cooperarea de dezvoltare este de aproximativ 3 milioane de euro”, se menționează în comunicatul de presă al Ambasadei Cehiei.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?