Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

O porţiune din Marele Zid Chinezesc s-a prăbuşit după cutremurul de sîmbătă din nord-vestul Chinei

12 ian. 2022,, 00:30   Externe
1857 0

O porţiune de doi metri din Marele Zid Chinezesc s-a prăbuşit în urma cutremurului de 6,9 grade pe scara Richter care s-a produs sîmbătă în nord-vestul ţării, au informat marţi mass-media locale, citate de EFE.

Porţiunea distrusă datează din timpul Dinastiei Ming (1368-1644) şi se află în provincia Gansu, la 114 kilometri de locul în care s-a situat epicentrul seismului, potrivit cotidianului local Global Times, transmite agerpres.ro.

Zona a fost asigurată provizoriu şi au început deja lucrările de reconstrucţie şi restaurare, notează cotidianul chinez.

Cutremurul care a provocat prăbuşirea unei porţiuni din cel mai emblematic monument din China s-a produs sîmbătă la ora locală 01:45 (vineri, 17:45 GMT), într-o zonă cu populaţie dispersată din îndepărtata provincie Qinghai, care, cu 6 milioane de locuitori, este una dintre cele mai puţin populate ale ţării.

Exceptînd prăbuşirea zidului, dărîmarea unor grajduri şi avarii la peste 200 de locuinţe, seismul nu a provocat daune materiale importante şi nici pierderi de vieţi omeneşti.

În total, nouă persoane au fost rănite, dintre care opt au fost externate după 24 de ore, iar 65 de persoane au fost relocate temporar.

Marele Zid Chinezesc, inclus pe lista patrimoniului mondial de către UNESCO în 1987, este format din numeroase structuri neconectate iniţial între ele şi construite de micile regate chinezeşti pentru a se apăra de invaziile din nordul ţării.

Autoproclamatul împărat al Chinei Qin Shi (221-210 î.H) a fost cel care a decis să le unească, conectînd între ele porţiuni de mii de kilometri, care au împiedicat hoardele mongole de călăreţi arcaşi să pătrundă cu uşurinţă în imperiul chinez.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?