Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Boris Johnson a primit o primă doză de vaccin împotriva coronavirusului

20 mar. 2021,, 10:44   Externe
1930 0

Premierul britanic Boris Johnson a primit vineri seara o primă doză de vaccin AstraZeneca împotriva coronavirusului, la o zi după asigurările date de autorităţile de reglementare britanică şi europeană cu privire la siguranţa serului, relatează AFP, citată de agerpres.ro.

''Nu am simţit practic nimic'', a declarat liderul conservator în vîrstă de 56 de ani, care a fost vaccinat la Spitalul St Thomas din Londra, unde a stat trei zile la terapie intensivă în aprilie 2020, cînd a fost bolnav de COVID-19. El le-a cerut compatrioţilor să se vaccinzeze pentru că este ''cel mai bun lucru pentru voi, familia voastră şi toţi ceilalţi''.

După ce Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a concluzionat joi că vaccinul grupului suedezo-britanic este ''sigur şi eficient'', mai multe ţări europene au reluat vaccinarea, după ce o suspendaseră din cauza temerilor de efecte secundare, în special formarea de cheaguri de sînge.

Angajat de la începutul lunii decembrie într-o campanie masivă de vaccinare, Regatul Unit a administrat peste 26 de milioane de prime doze de vaccin împotriva COVID-19. Numai joi, au fost injectate 660.276 de doze.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?